Autosave-File vom d-lab2/3 der AgfaPhoto GmbH

Cărţi în pregătire: “Cincizeci de ierni pe muntele Fuji”

un om ducea sub braț o antenă veche

dădea înspre iarnă. sufla un vînt rece

adus de pe zăpadă cum spunea mama odată.

era înainte de Sfîntu’ Dumitru, după-amiază,

joi.

un om ducea sub braț o antenă veche de

televizor de-ăla de demult

antene din alea făcute din țeavă sau fier

vedeam ducînd cu el o întreagă istorie

o purta sub braț ca pe o pîine

cîte filme, cîte meciuri, cîte dialoguri

la distanță sau cerbi de aur va fi văzut

antena aceea îmi ziceam în gînd

cu adîncă liniște

văzîndu-l cum trece strada.

abătut, cu capu’ în jos. cîte filme se vor fi

rotit atunci în sufletu’ lui.

mirosea a zăpadă afară și vîntu-l umfla

pe trecerea de pietoni pe omul cu antena sub braţ.

de parcă ar fi fost el însuși un film. un

stîlp înfipt în inima istoriei. ca un releu

urcat pe Caraiman.

nici n-am crezut că mă-mbrac cu ea astăzi

luasem chipul și fața și blana mamei

și mi le trăsesem pe cap

să nu mă plouă

ca pe o mantie

ca pe o glugă

astăzi de ziua tatălui

cînd ea s-a retezat la păr

și și-a făcut unghiile cu lac

nici n-am crezut că mă-mbrac

cu ‘e astăzi

rostea vocea de departe

a tatălui

de sus de acolo de foarte

aproape

Doamne, ce muzică infinită, de aici deci începe libertatea

picăturile de ploaie pe obrazul ferestrei

zi după zi

ca un ochi tainic ascuns

în ropotul liniștii

suspin după suspin

și iar stropii de ploaie

ca niște broboane de rouă

prelinși pe obrazul de cîmpie

cu maci înfloriți

și țîrîit de greier tăcut

cu mîinile sub cap

pe troscotul verde după ploaie

cînd lumea s-a răcorit

și văzduhul

privind la norii umblători, albi

nesfîrșiți de albi și albaștri

aceasta e libertatea îți zici:

să stai să adulmeci să privești ceasuri

în șir

cum trec norii

cum e primenit, spălat, obrazul

lumii

de ropotul ploii

Doamne, ce muzică infinită

de aici deci începe libertatea

cu mîinile sub cap

și trupul în formă de cruce

contemplînd liniștit aura

violetă a morții

sub forma norilor umblători

pufoși ca niște îngeri rafaelici

respiri și inspiri aerul primenit

de după ploaie și-ți zici solitar :

aceasta e libertatea: să-ți poți birui sinele

să te poți împăca cu gîndul că

singur într-o zi va trebui să învingi

solitudinea

călătorind singur pe Cale.

Volumul de poezie poartă titlul “Cincizeci de ierni pe muntele Fuji” şi va apărea la Editura Cartea Românească din Bucureşti.

Dorin PLOSCARU