0:00

Cărţi în pregătire: Aurel Dumitraşcu / Scrisori către T. (VI), ZCH NEWS - sursa ta de informații

P. Neamț, 18 octombrie 1989

Draga mea,

M-am uitat prin poezii, dar azi nu-mi merge harul, așa că renunț în favoarea unei scrisori către tine. De fapt, răspund epistolei tale de pe 1 octombrie. Au fost mai multe zile în care aș fi vrut să-ți scriu, dar de fiecare dată am mai plecat undeva sau a mai venit cineva. Orașul nu mă plictisește și nu mă dezbină, însă îmi fură, probabil, din profunzime. Chiar inapetențele poetice sunt un semn în acest sens. În toamna aceasta m-am cam plimbat. Drumuri la Iași, un drum lung toată Transilvania, până la Cluj, nenumărate plimbări prin județ. Duminică am fost la Văratic și am traversat pădurea, vreo opt kilometri, până la Agapia. A fost o zi minunată! Mâine plec la Botoșani (firește că și-nspre Cluj, cu mașina, cu domnul Ciucă de data aceasta!), la vernisarea unei expoziții. Peste două zile ar trebui să plec la Borșa în Maramureș într-un juriu. Dacă nu, voi merge la Iași, la Luca (între timp a acordat interviuri posturilor de radio din Munchen și Washington!) Trebuie să-i înapoiez cărți și mi-e și dor de el. Probabil că până la urmă va pleca definitiv din țară. Cred că ți-am spus că i s-a înscenat o potlogărie și la Sibiu. Vor fi și colocvii de poezie, din nou, dacă e să mă iau după veștile cele mai proaspete. Vezi, umblu și s-ar zice că mă cam răsfăț în plimbări în acest an! Am stat destul în anul celălalt. De aceea am să mă duc și la Vaslui…, tot la un vernisaj! Îți povestesc astfel de lucruri pentru a nu-ți spune ce mai e sufletul meu, cât de silă mi-e de câte se tot întâmplă la nivelul josniciilor naționale. Traduc, vorbesc prea mult (se zice!), joc șah, am grijă de Petronela (Dana a luat-o la ea, ca să nu mai plătească taxe pe aiurea și ca să aibă liniște!) și de pregătirea ei pentru facultate. Poate că nu va reuși la anul, dar e pe calea cea bună. Și mă bucur, firește. O, vorbeam de ea, e ora 18, și a bătut la ușă. Mai avea nevoie de ceva. I-am dat și am trimis-o acasă, să nu se ia golanii de ea, că se înserează. Mi-e așa de dragă! Numai la tine am mai ținut așa mult. Orice aș face, mereu mi-e puțin ciudă că nu ai știut să te ții de mâna mea întinsă. Sunt puțini oameni pe care-i întâlnești într-o viață și care să fie dispuși să-ți dea totul. Uneori poți să nu (mai) întâlnești nici unul. Acum știi și tu că nu e altfel. Mă bucur că-mi scrii, mă bucur sincer, chiar dacă nu-mi comunici c-ai duce-o grozav. Asta e: te voi iubi mereu, îmi vei umbla mereu prin gândurile cele mai frumoase. Continui, însă, să nu te înțeleg foarte bine. Să ai grija cu regimul acela, totuși! Știu că ești sătulă de el, dar nu are rost să te expui unor recidive sau cronicizărilor. Pentru mine, cel mai des, bucuria este să te știu bine. Singurătatea, ”lumea” de acolo, neîmplinirile tale în iubire (dar tu întotdeauna te-ai îndrăgostit mai mult de chipuri, cred, și chipurile nu te vor satisface și-n planul afecțiunii în sine) sunt constante de-acum. Găsesc excelentă ideea ta de a urma acel curs de dactilografie! Dacă vei fi foarte bună, te-aș putea ajuta. Dar nu-ți spun cum, deocamdată, ca să nu ţi se pară că exagerez. Ileana B, a venit, totuși la mine! Îmi spusese că te așteptase pentru a veni împreună. Aș fi vrut să te revăd. Îmi pare rău că diavolul bifurcă drumurile cum vrea el. ”Descoperirile” pe care zici că le faci înspre omul pe care-l iubești și care te dezamăgesc, fii sigură, nu se vor ”îndrepta”. E frumos și înălțător să iubești dar în afara respectului, a unei reciprocități afective și spirituale totul nu e decât loc comun, ”apă de ploaie”. Să nu-ți închipui că poți modifica structurile ”fixate”! Uite, nici tu nu te-ai schimbat în întortocheri, cînd eu vroiam să fii regina. Sunt date naturale ale omului – pe care buna-intenție nu le poate modifica. Apoi, poate fi și o chestiune de soartă. Sunt oameni care nu numai că nu au fler să trăiască ”mai bine” dar nici nu vor, nu ”pot”. Ei sunt hotărâți de soartă pentru o anumită cale. Fără personalitate nu există distincție și nici ”superioritate” în destin. Sigur, plecarea ta de acolo ar fi singura soluție salvatoare, dacă iau în serios nevoia ta de fugă de acolo, disprețul pe care-l trăiești vis-a-vis de cei seci din jur, însă, repet, numai tu hotărăști în acest sens. E bine să ții legătura cu cei care realmente te pot ajuta, te pot apăra și scoate de acolo, dar trebuie să ai și tu încredere în ei, să nu te mai sperii de ”umbra” ta când mâna ce ți se întinde e un ”soare”, o lumină absolut dezinteresată. Să nu (mai) fii mică și proastă! Soarta unui om, în bine, se hotărăște prin propria lui opțiune. Ce folos că eu de exemplu, te visez fericită și într-o lume ”mai bună”! Visarea mea este nulă, atât timp cât tu nu ai realizat niciodată (parcă), în mod real norocul de a te iubi atât de mult și (Dumnezeu știe bine!) dezinteresat. Nu ține să nu pierzi nimic, pentru că orice schimbare și orice câștig implică și renunțări, cedări, ”pierderi”! Nimic nu e îmbinat perfect pe lume, cu atât mai puțin relațiile dintre oameni nu-s perfecte. Important, însă, este ca tot ceea ce ți se pare în special important în iubire să existe în celălalt. Altfel, asta-i, lucrurile nu merg! Uneori e prea târziu pentru ”schimbarea traseului”. Uneori e bine să crezi orbește în cei care te iubesc, nu în cei pe care-i iubești! O, dar câte nu se pot spune! Pentru mine ai rămas un copac interzis după care continui să tânjesc. Respect foarte mult tot ceea ce iubesc, Poate că acesta e cel mai important lucru pe care nu l-ai înțeles niciodată. E bine că vorbim, T. Eu am nevoie de tine pentru că te iubesc mereu. Tu ai nevoie de mine pentru că oricum rămân singurul om pe care-l poți ruga absolut orice și în care ar trebui să crezi pur și simplu, adică să ai încredere deplină. Oricine te-ar putea vinde, nu și eu! Constat, scriindu-ți, că mereu îmi mărturisesc și iubirea curată care nu s-a stins. Nu te supăr! Probabil că toată viața o să-mi placă să-ți spun cât de mult țin la tine. Chiar și când ai să fii o băbuță! Pe cât e de complicat sufletul unui poet, pe atât e de curat întru anumiți oameni. De câte ori le mărturisesc prietenilor că te iubesc la fel de mult ca acum șase-șapte ani! Sigur, nu mai sufăr că nu-mi răspunzi la fel, nu te mai găsesc ”vinovată” cu ceva, dar îți duc dorul. Au fost niște ani irepetabili! Tu însăți mărturisești că te întorci nostalgică în acele vremuri pure! Și dacă ai suflet, știu, mereu ai să te întorci acolo. Mai scrie-mi! Orice! Și să ai încredere oricum în îngerul tău păzitor… constant adică în mine! Să-ți fie bine în suflet! Te sărut!

Aurel

Articolul precedentVictime ale temniţelor comuniste, din Neamţ (XVIII)
Articolul următorTricolorii mici în fața marilor provocări