Ieri, 24 octombrie, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 din Târgu Neamț, atât preșcolarii cât și cadrele didactice, au îmbrăcat haine de sărbătoare, poftindu-ne la „Carnavalul Toamnei” ediția a III-a, octombrie 2024.
Scopul proiectului a fost de a privi anotimpul bogat și parfumat, Toamna, prin ochii micuților, care au realizat cu atenție, finețe, și iscusință, lucrări încărcate cu multă emoție, ce au fost atent expuse, la loc de cinste.
La Carnaval au fost invitați părinții preșcolarilor, care au avut prilejul de a petrece timp frumos și de a lucra împreună, relația cadru didactic-preșcolar-părinte, fiind una primordială în dezvoltarea armonioasă a celor mici.
„Punem strop de dragoste în inimioarele celor mici astăzi, ca să avem Oameni de seamă , mâine!”, au transmis cadrele didactice.
La activitatea de astăzi, atmosfera a fost una bucurie, atât în rândul celor mici cât și al cadrelor didactice. Și chiar dacă realizarea manuală a obiectelor de la standurile grupelor, așa cum ne-au mărturisit cadrele didactice, nu a fost deloc ușoară, la mijloc fiind vorba de multă migală, creativitate și răbdare, s-a meritat tot acest efort depus de întreg colectivul de copii și cadre didactice de la grădiniță.
Cei mai fericiți au fost, fără îndoială, cei mici, care s-au bucurat de formele și culorile toamnei.
Nina Iliescu, directorul grădiniței ne-a declarat: „Vreau să mulțumesc colectivului de cadre didactice, pentru dăruire și implicare! Alături de cei mici, au realizat o activitate frumoasă și plină de creativitate, beneficiarii fiind acești minunați copii. Ne-am bucurat împreună de această activitate, alături de copii și părinți. Suntem ca o familie aici, după cum bine cred că ați observat și dumneavoastră. Pentru noi, cadrele didactice de aici, copiii sunt prioritatea noastră, ei sunt personajele principale în această grădiniță și ne dedicăm trup și suflet în tot ceea ce facem”.
C.T.S