ACTUALIZARE Pe cine a prins DIICOT la Piatra Neamţ cu ecstasy

ecstacyACTUALIZARE: DIICOT a furnizat, în urmă cu câteva minute, un comunicat de presă referitor la captura de droguri de la Piatra Neamţ.

Deşi poliţiştii pomeneau de doi tineri implicaţi, procurorii au dispus reţinerea doar unei singure persoane, pentru 24 de ore.

Ilie Petru, cel la care s-au găsit tabletele de ecstasy, este cercetat „pentru săvârşirea  infracţiunilor  de trafic droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu”.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2016, inculpatul Ilie Petru s-a aprovizionat cu cantităţi semnificative de droguri de mare risc din afara teritoriului României, în special din Olanda, droguri pe care ulterior le-a introdus pe teritoriul României. S-a reţinut că substanţele psihoactive erau ulterior comercializate de către inculpat en-gros, respectiv în cantităţi de cel puţin 20-30 comprimate, către făptuitori aflaţi atât pe raza judeţului Neamţ, cât şi a judeţului Bacău, făpuitori care la rândul acestora au procedat la vânzarea ulterioară, cu un preţ mai mare al tabletelor respective, individual, către diverşi consumatori”, precizează DIICOT.

Ilie Petru a fost surprins, joi, 22 septembrie, în flagrant, în Piatra Neamţ, având în posesie 884 de tablete ecstasy, pe care intenţiona să le comercializeze, în aceeaşi zi, consumatorilor interesaţi. (M. CONSTANTINESCU)

*********

ŞTIRE INIŢIALĂ: Poliţiştii din judeţele Neamţ şi Bacău au reţinut, joi, 22 septembrie, două persoane, care deţineau aproape 900 de comprimate de ecstasy, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei (IGPR) Române.

Cele două persoane, „cu vârste de 36 și 33 de ani”, erau „bănuite de aprovizionare, comercializare și consum propriu de droguri de risc și de mare risc. Asupra uneia dintre ele s-au găsit 884 de comprimate MDMA- ecstasy”, se precizează în comunicat.

Cele două persoane au fost reținute pentru 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de „trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc, în vederea consumului propriu”, urmând a fi prezentate vineri, 23 septembrie, instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a avut loc sub coordonarea DIICOT Neamţ. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...