suceava-contrabanda-2016-01suceava-contrabanda-2016-02Poliţiştii suceveni au capturat, marţi, 13 septembrie, în urma unei percheziții și a unui flagrant delict, 570.000 de țigarete din Ucraina, fără documente legale, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române (IGPR). Țigările erau transportate disimulat într-un autovehicul, iar depozitarea lor se făcea, tot în mod disimulat, în pivnița unei case.

“În jurul orei 23:50, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice IGPR, împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Suceava, au surprins, în flagrant delict, 4 persoane, în timp ce încărcau într-un autotovehicul, prevăzut cu un spațiu destinat disimulării bunurilor, 30.000 de tigarete de proveniență Ucraina. Ulterior, în urma unei percheziții, polițiștii au descoperit, într-un spațiu disimulat aflat în pivnița casei, 540.000 de țigarete produse în Ucraina”, se precizează în comunicatul citat.

Poliţiştii au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 46 de ani și o femeie, de 33 de ani, bănuiți de implicare în activitatea ilicită. A fost întocmit dosar penal “sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, prejudiciul estimat fiind de 285.000 de lei.

Cele 4 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. La efectuarea verificărilor a participat şi o echipă de inspectori vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale București. (ZCH NEWS; FOTO: IGPR)

Articolul precedentMarți, 13 pe şoselele din Neamţ: biciclist rănit grav, căruțaș mort!
Articolul următor”Ambulanța neagră care răpește copii” – o invenție horror
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.