Căprior ucis sadic, cu laț metalic, autorii prinși

Doi indivizi, cu vârste de 44 și 57 de ani, ambii din comuna Ion Creangă, vor trebui să răspundă, pentru că au ucis, în chinuri, un căprior. Ei erau oricum în atenția AVPS Roman, iar în seara de 2 februarie au fost prinși în flagrant, de polițiștii de la Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase, din cadrul Poliției Neamț.

„În jurul orei 17:00, polițiștii i-au prins în flagrant pe cei doi bărbați, în timp ce cărau în spate un sac în care se afla o cervidă de talie mică (căprior) mascul, ce fusese prins într-un laţ confecţionat artizanal din cablu metalic, amplasat anterior de aceştia. Cele două persoane nu au calitatea de vânători şi nu sunt deţinători de arme. Căpriorul braconat a fost indisponibilizat de organele de cercetare penală şi lăsat în custodia AVPS Roman, fiind incidente prevederile art. 46 din Legea nr. 407/2006, conform cărora trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul infracţiunilor de braconaj, se confiscă”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Cei doi indivizi vor fi cercetați pentru braconaj cinegetic, cu agravantele că au folosit laț și au acționat în afara perioadei legale de vânătoare. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra...

Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut...

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...