braconaj 1Un control de rutină în trafic a dus la prinderea a doi braconieri, în seara de 25 ianuarie, în localitatea Ruginoasa. Poliţiştii de la Secţia Rurală Dulceşti au tras pe drepta un Land Rover, înmatriculat în Marea Britanie, condus de un bărbat, de 43 de ani, din Ruginoasa. Pe locul din stânga faţă se afla Mihai Acatrinei (41 de ani) tot din Ruginoasa, consilier local, iar pe bancheta din spate se vedea o armă de vânătoare, lucru care i-a determinat pe poliţişti să facă un control complet al autovehiculului.

„În portbagaj au fost găsite două cadavre de cervide (un mascul și o femela)”, a declarat subinspectorul Elene Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că cele două animale au fost vânate pe raza unui fond de vânătoare din pădurea Mărgineni în ziua de 25.01.2016, în jurul orelor 18, fără a exista o autorizație legală de vânătoare. În continuarea cercetărilor polițiștii alături de specialiștii Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, au identificat la domiciliu bărbatului de 41 de ani, doua arme letale de vânătoare și 32 de cartușe de vânătoare, ce erau deţinute legal și care au fost ridicate conform legislației în vigoare” .

braconaj 2Cei doi sunt cercetați pentru braconaj cinegetic, iar autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. Mihai Acatrinei are permis de vânătoare din 2014, iar din 2015 este membru al AVPS Lebăda Ilfov.

„Pe mine m-a anunţat paznicul azi dimineaţă”, a declarat managerul AVPS Lebăda. „În calitate de vânător acest om ştia foarte bine că sezonul la cervide masculi s-a închis pe 15 octombrie, iar până pe 15 februarie nu este permisă decât recoltarea tineretului. Vânătorii ştiu, însă, că în această perioadă femele sunt gestante şi nu trag asupra lor. Prima măsură pe care o vom lua împotriva acestui braconier este să-l suspendăm, iar în momentul în care vom primi un document oficial care să ateste că este cercetat penal pentru braconaj va fi exclus din asociaţie. Dacă se va dovedi că cele două animale au fost împuşcate din fondul nostru de vânătoare, asociaţia se va constitui parte civilă în dosar şi va cere despăgubiri conform Legii vânătorii, adică 5.000 de euro pentru mascul, pentru a că a fost vânat în afara perioadei permise, şi 2.000 de euro pentru femelă”. (Cristina MIRCEA)

Articolul precedentMedici premiaţi pentru salvarea unei vieţi
Articolul următorUn tânăr din Roznov a condus maşina tatălui până în şanţ la Săvineşti
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.