Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă și disconfort termic, valabilă în întreaga țară, pentru 18 și 19 august. În acest interval, ”vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară vineri (18 august) în regiunile sudice și sud-vestice, iar sâmbătă (19 august) în toate zonele de câmpie și de podiș. Vor fi temperaturi maxime de 34-36 de grade, iar în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, izolat chiar 37 de grade. Local, indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, în special în Câmpia Română și în Câmpia de Vest”.
ANM precizează că, duminică, 20 august, în sudul, centrul și estul țării, vremea se va menține călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu temperaturi maxime de 34-35 de grade. În schimb, în regiunile vestice, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, iar temperatura va fi în scădere.
Prognoza pentru Moldova arată că, în următorul interval, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, de la valori medii maxime de 24-25 de grade în prima zi a intervalului de prognoză, până spre valori în jurul a 32 de grade, pe 19 august. Ulterior, mediile maximelor termice vor scădea până spre 28 de grade. Din 22 august până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni nu vor mai fi variații notabile, urmând ca media temperaturilor maxime să atingă 30-31 de grade. ”În ceea ce privește evoluția temperaturilor minime, nu vor fi variații semnificative, media acestora urmând a fi de 16-17 grade. Valori mai scăzute vor fi în jurul datei de 22 august, când media va fi de 14-15 grade. Pobabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată la începutul intervalului și în jurul datei de 20 august”, mai informează ANM. (ZCH News)