Candidat unic pentru șefia IPJ Neamț

IPJ NeamțDupă o perioadă lungă de timp în care Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a fost condus cu împuternicire, funcția de conducere de la vârful instituției este scoasă la concurs. S-a înscris un singur candidat, actualul împuternicit, comisarul șef de poliție Gabriel Coman. Acesta a trecut de una din cele două probe, testarea psihologică, iar interviul este programat pentru 10 octombrie, de la ora 13:00. Pentru accederea în funcție și câștigarea concursului care are loc la sediul IGPR regulamentul prevede că este necesară minim nota 7. Rezultatele finale vor fi afișate în perioada 14 – 15 octombrie. Comisarul șef de poliție Gabriel Coman a fost împuternicit inspector șef al IPJ Neamț pe 27 mai 2024 și a venit în Neamț de Direcția Generală Anticorupție Iași (amănunte aici).

A fost scoasă la concurs și șefia Poliției Roman, interviul la care vor participa doi ofițeri care au trecut de psihologic urmând a avea loc pe 15 octombrie. În acest caz examenul se susține la sediul IPJ Neamț. Trei polițiști se întrec pentru obținerea funcției de conducere a Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț. Aceștia au fost declarați admiși la psihologic dar interviul a fost amânat pentru o dată ulterioară. S-au afișat rezultatele examenului pentru postul de șef Serviciul Ordine Publică din IPJ Neamț, iar funcția a fost adjudecată de Bogdan Ceorap, până acum acesta fiind la Biroul Siguranță Școlară.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...