O întreagă filieră de trafic de droguri de risc, în principal canabis și hașiș, a fost descoperită în județul Bacău. Conform informațiilor furnizate de DIICOT, substanțele interzise ar fi fost introduse în țară prin intermediul unor firme de curierat sau în bagajele unor persoane, după care ar fi fost preluate și comercializate cu sume cuprinse între 240 de lei și 400 de lei gramul.WhatsApp Image 2024 09 07 at 09.54.43

Grupul infracțional ar fi fost constituit în luna iulie a acestui an, iar drogurile erau aduse din Italia și din Cehia. În cadrul a 9 percheziții domiciliare ce au avut loc joi, 5 septembrie, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de droguri de risc, 5 cântare, 7 dispozitive de mărunțit de tip grinder, 7 telefoane mobile, 2 carduri de memorie, 6.790 de lei, obiecte de ambalare și porționare, documente, precum și alte mijloace de probă.WhatsApp Image 2024 09 07 at 09.53.46

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în județul  Bacău, la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, import sau introducere în țară de droguri de risc, fără drept, trafic de droguri de risc în formă continuată și efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept.

Din materialul probator administrat a reieșit că, pe parcursul lunii iulie 2024, trei dintre persoanele în cauză ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul introducerii în țară și comercializării de droguri de risc (rezină de canabis), către consumatori, din județul Bacău.

Astfel în baza înțelegerii prealabile, una dintre persoane ar fi procurat din Italia 75 de grame de rezină de canabis, pe care ar fi introdus-o pe teritoriul României, ascunsă într-un troler, transportat prin intermediul unei firme de curierat și preluat la destinație (comuna Hemeiuș) de către o altă persoană cercetată. 

În perioada martie – august 2024, cele trei persoane ar fi deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc (rezină de canabis și canabis), către consumatori, din județul Bacău, cu sume între 240 și 400 de lei.WhatsApp Image 2024 09 07 at 09.54.16

Din actele de urmărire penală a mai rezultat că alte trei persoane (două fiind membre ale aceleiași familii) ar fi deținut și vândut diferite cantități de canabis, către consumatori din județul Bacău, iar două dintre persoane, ar fi introdus în țară, fără drept (la finele lunii mai 2024) din Cehia, 21 de grame de canabis și peste 5 grame de substanță psihoactivă (canabinoid sintetic Hexahydrocannabinol), destinate comercializării.

Au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară și au fost descoperite și ridicate diferite cantități de droguri de risc (canabis și hașiș), 5 cântare, 7 dispozitive de mărunțit de tip grinder, 7 telefoane mobile, 2 carduri de memorie, 6.790 de lei, obiecte de ambalare și porționare, documente, precum și alte mijloace de probă.

La data de 5 septembrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a 7 persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău  cu propunerea de arestare preventivă a șase dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile. 

Față de o altă persoană, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au luat măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție”, precizează un comunicat de presă al DIICOT.

Angela Croitoru

Articolul precedentDouă accidente mortale în două zile pe E-85, ruta Bacău-Adjud. Trei persoane au decedat și mai multe sunt grav rănite
Articolul următorAu furat 1 milion de dolari prin clonarea cardurilor unor americani și au cumpărat case în SUA și Mexic!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.