Primele impresii s-au adunat deja în cadrul proiectului “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate” şi în judeţul Neamţ. Iulia Olteanu Negură a deschis seria întâlnirilor cu elevii în ziua de marţi, 28 noiembrie 2017, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Nr. 5 din Piatra Neamţ. O sută de copii din clasele a VI-a B, a VI-a C, a VII-a D și a VIII-a B au venit la întâlnirea cu fosta campioană mondială universitară (1993 și 1995) şi fosta participantă la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996), unde a terminat pe locul 8 proba de 10.000 de metri.
Actuala antrenoare de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ le-a povestit elevilor despre începuturile sale în sport, despre importanţa “pantofilor cu cuie” primiţi de la antrenor. Unii copii au făcut atunci ochii mari, semn a mirare şi uimire. Şi asta pentru că astfel de încălţări sunt acum uşor de procurat. “Vreau să ştiţi că mi-am dorit foarte mult să fac sport. Mi-a plăcut atletismul de mică şi pentru asta plecam de acasă la antrenament”, a spus Iulia Olteanu Negură dorind să se scoată în evidenţă copiilor faptul că nu a dus lipsă de ambiţie.
Având de partea sa experiența a 27 de ani petrecuți în sport, antrenoarea le-a explicat elevilor despre fair-play, spirit de echipă şi sănătate şi despre variantele ce le pot ieşi în cale dacă aleg “cartea” sportului. Le-a precizat că pot fi sportivi, pot deveni antrenori sau arbitri, pot ajunge pioni importanţi, dar mai puţini văzuţi, în lumea sportului sau, de ce nu, sponsori sau simpli spectatori. De asemenea, reprezentanta CS Ceahlăul Piatra Neamţ a oferit copiilor şi alt fel de argumente pentru care sportul uneşte oameni de pe diferite continente. “Am prieteni cu care ţin legătura în Japonia, Australia, Indonezia, în țări din Europa sau America, dar şi din Africa. Am păstrat legătura cu aceşti foşti adversari pentru că ne-au unit sportul şi competiţiile mari la care am participat. Cât despre bani, va veni şi răsplata, dar numai dacă munceşti şi eşti perseverent”, a explicat Iulia Olteanu Negură.
Fosta atletă a reliefat cu cifre ce înseamnă acum câştigarea unei medalii de aur în proba de alegare montană la Campionatul Mondial de Juniori I. În 2017, o elevă de-a sa, Irina Bordeianu, împreună cu alte trei colege din echipa României, a triumfat la întrecerea găzduită de Italia. Iulia Olteanu Negură a muncit la reuşita de mai sus prin prezenţa în echipa de antrenori care a stat în cantonament cu fetele la Piatra Arsă. “Traseul alergat pentru titlul mondial a avut 6,5 kilometri, iar pentru a fi pregătite foarte bine, fetele au alergat în Munţii Bucegi câte 15 kilometri pe zi, timp de 17 zile”, a afirmat antrenoarea. A fost momentul în care cei din faţa sa au rămas fără replică, fiecare încercând parcă să facă un calcul scurt.
Întâlnirea de la Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Piatra Neamţ a fost posibilă cu implicarea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Neamţ, a Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, dar şi a directorului unităţii de învăţământ amintite şi profesorilor de acolo. Materialul şi mai multe fotografii AICI. (Marcel MIHALCEA – DJST Neamţ)