Campanie de prevenire şi combatere a cerşetoriei iniţiată şi susţinută de Primăria Târgu-Neamţ

Miercuri, 25 iulie, administraţia locală a oraşului Târgu-Neamţ a demarat o campanie de prevenire şi combatere a cerşetoriei denumită sugestiv: STOP CERŞETORIEI!

În cadrul campaniei s-a implicat direct şi primarul Daniel Harpa, care a mers personal pe jos pe străzile oraşului şi a montat în mai multe zone ale urbei, alături de angajaţi ai primăriei, plăcuţe cu mesaje sugestive pentru cetăţenii din zona Târgu-Neamţ, cât şi pentru turişti: „Spune NU cerşetoriei! Ei câştigă mai mult ca tine!”.

Este important ca atât cetăţenii urbei, cei din zonele limitrofe oraşului, dar şi turiştii să înţeleagă că nu e bine să dea bani cerşetorilor. Cerşetorii ne afectează imaginea zonei, iar dându-le bani nu facem altceva decât să-i încurajăm. Oricum, banii pe care unii cetăţeni le dau cerşetorilor minori nu rămân la ei, ci sunt daţi părinţilor care îi cheltuie aiurea, iar cei mici vor fi în continuare exploataţi. Trebuie să facem front comun şi să spunem STOP CERŞETORIEI!”, ne-a spus primarul Daniel Harpa.

Şi Florin Tofan, şeful Poliţiei Locale face apel la cetăţeni şi turişti să nu mai ofere bani cerşetorilor: „Şi până acum am făcut apel la cetăţeni să nu mai încurajeze cerşetoria. Oferind bani cerşetorilor nu facem altceva decât să-i încurajăm să cerşească în continuare”.

De altfel, astfel de plăcuţe cu mesaje împotriva cerşetoriei au fost montate cu mai mult timp în urmă, în mai multe zone centrale ale oraşului, dar se pare că fără succes. Mulţi dintre cetăţenii din zonă sau turişti, încă mai oferă bani cerşetorilor. Poate schimbarea de atitudine împotriva cerşetoriei ar trebui să vină în primul rând de la noi.

C.T. STURZU

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație...