Camion în flăcări în curtea fostului CAP Drăgăneşti, șoferul la spital

camion in flacariUn camion, încărcat cu boabe de porumb tratat pentru semănat, a luat foc, sâmbătă seara (12 martie), în curtea fostului CAP din Drăgăneşti. La intervenţie au plecat două autospeciale de pompieri. Militarii au găsit cabina în totalitate cuprinsă de flăcări, înalte de peste doi metri, jumătate de semiremorcă aprinsă şi au luat în calcul, în primul rând, riscul ca focul să se extindă la o clădire aflată la circa 4 metri de camionul care ardea. Peste toate, şoferul – un bărbat din Craoiva – a făcut un atac de panică serios – probabil la gândul că ar putea fi pus să suporte paguba, şi a fost transportat la spital.

Incendiul a fost stins în limitele găsite, iar pompierii au stabilit drept cauză probabillă o butelie lăsată în cabină.

„Au ars capul tractor, în proporţie de 90%, jumătate din semiremorcă şi jumătate din încărcătură, adică aproximativ 2 tone de porumb boabe”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Cristina MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...