Camere camuflate, cartușe și peste 13 kilograme de carne, descoperite în urma unor percheziții la Târgu Neamț și Pipirig

Polițiștii nemțeni au făcut, pe 26 septembrie, opt percheziții domiciliare în Târgu-Neamț și Pipirig, într-un dosar penal în care sunt cercetate fapte de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și braconaj.

Acțiunea a fost coordonată de Secția de Poliție Rurală Târgu-Neamț, iar mandatele de percheziție au fost emise de Judecătoria Târgu-Neamț.

În urma descinderilor, polițiștii au ridicat 75 de cartușe de diferite calibre, un pistol neletal supus autorizării, despre care există suspiciunea că era deținut ilegal, 10 camere video de supraveghere camuflate, 45 de articole pirotehnice din categoria P1 (FS3) și 13,72 kilograme de carne susceptibilă a proveni de la vânat.

La activitate au participat polițiști din secțiile rurale Târgu-Neamț, Crăcăoani și Urecheni, criminaliști și lucrători din structurile SAESP, SIC, SOP și BPA Neamț. De asemenea, au fost implicați luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Ancheta este continuată sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț. La finalizarea cercetărilor, procurorul va dispune măsurile legale.

Z.C.

Autor:

Ultima ora