Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul și metodologia privind înscrierile și reînscrierile la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024-2025. Primele, între 10 și 14 iunie 2024, vor fi reînscrierile, adică pentru copiii care au mai fost la grădiniță sau creșă.
Pentru părinții care își înscriu copilul pentru prima oară, indiferent în ce grupă, perioada de înscrieri va fi 17 iunie – 5 iulie.
În etapa de reînscrieri (între 10 și 14 iunie) vor fi reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în acest an școlar și care urmează să meargă și în anul școlar următor la aceeași unitate, în baza unei cereri scrise prin care părinții își exprimă această opțiune. Copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot merge în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinții solicită acest lucru. Dacă, după aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.
Afișarea rezultelor și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri va avea loc pe 14 iunie, ora 14:00.
Etapele înscrierii pentru copiii nou veniți la grădiniță
Pentru copiii care urmează să fie înscriși pentru prima oară într-o unitate, înscrierea se face pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
În perioada 17 – 18 iunie 2024 are loc colectare cererilor, 19 – 21 iunie 2024 vor fi procesate cererile în Faza I – prima opțiune, 25 – 28 iunie 2024 are loc procesarea cererilor Faza a II-a– a doua opțiune, iar în perioada 1 – 3 iulie 2024 se vor procesa cererile din Faza a III -a pe baza celei de a treia opțiuni.
Pe 5 iulie, la ora 14:00 vor fi afișate rezultatul și numărul de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri.
Etapa a II-a a procesului de înscrieri va avea loc între 8 și15 iulie, după următorul calendar:
- 8 – 10 iulie 2024 (colectare cereri);
- 11 – 15 iulie 2024 (procesare cereri Faza I – prima opțiune);
- 16 – 18 iulie 2024 (procesare cereri Faza a II-a – a doua opțiune);
- 19 – 23 iulie 2024 (procesare cereri Faza a IIIa – a treia opțiune).
În această perioadă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse. Rezultatele și locurile rămase libere vor fi afișate pe 25 iulie, la ora 14:00.
În perioada 19-29 august 2024 se fac ajustările, adică se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau a celor care nu au participat la primele două etape. Vorbim despre locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice și a dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani; copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională; dar și copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar. Pe 30 august 2024, ora 14:00, vor fi afișate rezultatele și locurile libere rămase după etapa de ajustări.
Introducerea în sistemul informatizat a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2024 – 2025, și repartizarea pe formațiuni de studiu va avea loc pe 9 septembrie, ora 16.
Angela Croitoru