CADEEE!!! Cade copacul la Consiliul Județean Neamț

Amplă operațiune în această dimineață la Consiliul Județean Neamț, unde, printr-o mobilizare exemplară, care implică o autoscară și doi probabil alpiniști utilitari, se taie ”răul” din rădăcină.

În cazul de față, ”răul” este un conifer a cărui înălțime amenința recordul de mărime al celor de la Casa Albă a județului și, posibil, vreo fereastră. Asta pentru că, măcar la prima vedere, alt motiv pentru execuție nu este, fiindcă arborele pare cât se poate de sănătos.

Până la alte detalii legate de igienizarea arboricolă a CJ-ului, că despre alta nu încape vorbă acum, vă lăsăm în compania fotografiilor surprinse de trecători și livrate cu promptitudine, precum și în compania unui clasic, Mihai Mărgineanu. (D.O.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Nașterea Maicii Domnului. Tradiții de Sântămăria Mică

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale...

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...