Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Neamţ a fost convocat luni, 16 octombrie, de către prefectul Vasile Panaite. În şedinţa extraordinară începută pe la ora 8:00 “au fost analizate incidentele apărute, duminică, în urma agresării unui om de către un urs la Tașca, și a apariției altui urs în gospodăria unui om din Vaduri – Alexandru cel Bun”, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Neamţ.

“S-a hotărât informarea imediată a Ministerului Mediului și solicitarea rapidă a unei soluții pentru a îndepărta pericolul pe care îl reprezintă prezența urșilor pentru oameni”, precizează aceeaşi sursă. Agenția pentru Protecția a Mediului (APM) Neamț a emis un punct de vedere favorabil pentru recoltarea/capturarea exemplarului de la Tașca de către Direcția Silvică Neamț. “Viața oamenilor este cea mai importantă și de aceea am convocat în regim de urgență această ședință, pentru că situația impune măsuri imediate”, a declarat prefectul Vasile Panaite.

Prefectura oferă şi o cronologie a evenimentelor de duminică:

  • “La ora 13:25, Ciubotaru Andrei în vârstă de 79 ani, aflându-se pe fâneața proprietate personală din localitatea Neagra, comuna Tașca, a fost atacat de un urs care i-a provocat leziuni grave în zona capului. Bătrânul s-a deplasat la domiciliu unde a cerut ajutor familiei și ulterior a fost solicitată intervenția Serviciului Județean de Ambulanță.
  • La  ora 19:56, jandarmii au fost solicitați să intervină, în urma unui apel la 112, făcut de Răspopa Celina, care a sesizat că un urs a intrat în grădina ei din satul Vaduri, comuna Alexandru cel Bun. Aceasta a sesizat că ursul constituie o amenințare pentru familia ei, având 2 săptămâni de când își face apariția. Jandarmii s-au deplasat la fața locului dar ursul nu a fost găsit”. (ZCH NEWS)
Articolul precedent“Uniți pentru autostradă” – lanţ uman, pe 4 noiembrie, la Iaşi
Articolul următorBătrânul atacat de urs a fost operat de medicii pietreni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.