bicaz muzeu istorie

Muzeul de Istorie Bicaz va rămâne închis, cel puțin până în primăvara anului următor, au anunțat reprezentanții Complexului Muzeal Județean (CMJ) Neamț, care au precizat că motivul îl reprezintă apariția unei ciuperci care atacă lemnul. Serpula lacrymans, denumită popular, “buretele de casă”, s-a instalat numai într-o sală a muzeului, dar a fost suficient pentru angajații CMJ să mute toate exponatele. Picturile Iuliei Hălăucescu, care erau expuse în Bicaz, au fost mutate la Muzeul de Artă Piatra Neamț, dar nu vor fi expuse, deocamdată, publicului pietrean. Celelalte exponate au fost mutate, cu acordul Primăriei Bicaz, în două încăperi care aparțin internatului de la Liceul „Carol I”. La începutul lunii august, muzeografii au trimis probe pentru a afla dacă ciuperca pe care o bănuiesc este cea care face ravagii în muzeul din Bicaz.

În urmă cu puțin timp, rezultatele analizelor au confirmat că încăperea este atacată de „buretele de casă” „Măsurile obligatorii pentru eradicarea ciupercii dăunătoare, prevăzute în reglementările specifice, au fost deja efectuate. Este vorba despre limitarea atacului şi etape pregătitoare pentru eradicare – eliminarea lambriurilor şi a zidăriei afectate, arderea pereţilor cu lampa de gaz, tratamente antifungice. De asemenea, s-a monitorizat permanent extinderea atacului prin verificarea riguroasă a tuturor instalaţiilor sanitare din clădire, prin îndepărtarea mochetelor şi lambriurilor şi evaluarea extinderii în celelalte zone adiacente. Pentru combaterea propriu-zisă, s-a intervenit, în principal, în direcţia eliminării excesului de umiditate”, a spus muzeograful Lucian Uță, din cadrul CMJ. Acesta a mai spus că anotimpul rece nu este unul proprice pentru lucrări şi ar mai fi şi problema banilor necesari. „Sperăm să putem include reabilitarea muzeului într-un proiect cu fonduri europene. Aici ar fi nevoie de mai multe reparații. Noi am putea să facem niște reparații, ca să remediem situația, dar nu ne asigură nimeni că peste un an sau doi această ciupercă nu poate reapărea”, a mai spus Uță.

Ceea ce rămâne, însă, o problemă, din punctul de vedere al celor care sunt preocupați de conservarea în bune condiții a obiectelor de artă, o reprezintă un chioșc din vecinătate, în care, acum, sunt depozitate gunoaie. Chioșcul ar trebui să dispară, deoarece între acesta și peretele Muzeului nu există suficient spațiu pentru ventilare, ceea ce favorizează menținerea unui mediu  umed. (M. TEODOROF)

Articolul precedentChinul recuperării liberalismului
Articolul următorControalele trece, șăfii rămâne?