futsal-ceahlaul-02futsal-ceahlaul-03Bukovina Vicov a fost o nucă destul de tare pentru Futsal Ceahlăul, în prima etapă a Ligii a II-a de fotbal în sală. Deşi au condus în permanenţă (1-0, 2-1, 3-2, 4-2), pietrenii au irosit şi o puzderie de “şanse” clare, care le-ar fi adus un succes mai concludent.

“Un meci spectaculos, un meci în care ne-am fi dorit să obţinem o victorie categorică, însă din păcate au fost momente în care nu am tratat cum trebuie jocul. Trebuie să remarc şi faptul că echipa adversă a oferit un joc bun şi, spre deosebire de sezonul trecut, tinerii jucători de acolo au mai progresat. Grigoriţă şi Mocanu au marcat fiecare câte două goluri pentru Futsal Ceahlăul, Ichim a ratat un penalty în prima repriză, iar portarul Postolache s-a aflat într-o formă bună, mai ales în partea secundă a jocului”, a declarat Cristi Vornicu, managerul pietrenilor.

Antrenorul Gabi Bucur a început partida în următoarea formulă: Postolache – Şerban, Mocanu, Grigoriţă şi Ichim. Au mai jucat: Văleanu, Nistor, Argatu, Apostoae, Bârsanu şi Vlad.

Echipa Futsal Ceahlăul va susţine primul joc pe teren propriu în actuala stagiune, pe 2 octombrie, cu Blue Angel Cristian Braşov. (Ana MOISE; FOTO: Facebook Futsal Ceahlăul)

Articolul precedentAccidente la Borca şi Petru Vodă
Articolul următorCJ Suceava: Administrator public cu… limbă străină * Vaslui: Restaurator cu studii superioare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.