Cupa Liceelor la minifotbal

Cupa liceelor la minifotbal este organizată de FC Ceahlăul, dar cu banii dați de Consiliul Local Piatra Neamț. La ședința legislativului local de luna trecută, consilierii locali pietreni au alocat 250.000 de lei (2,5 miliarde de lei vechi) pentru organizarea Cupei Municipiului Piatra Neamț la fotbal pentru licee. ”În afară de premiile pentru locul unu, doi, sau trei, se vor acorda premii pentru cel mai bun portar, golgeterul competiției și cel mai tehnic jucător. Meciurile se vor disputa începând de luni, 11 noiembrie, în fiecare săptămână, luni și joi, până pe 1 decembrie, când se va juca finala competiției. Competiția va fi de minifotbal, șase contra șase, iar noi vom programa meciurile pe terenul sintetic, în principiu, dar se pot juca, în funcție de vreme, în nocturnă, pe terenul doi, de iarbă, sau finala, pe terenul mare”, a justificat Ioan Mironaș, directorul Ceahlăului, cheltuielile cu organizarea competiției aflată la prima ediție. (C.S.)