O femeie, în vârstă de 66 ani, din comuna Tazlău, a suferit un atac de panică aseară, 21 februarie, când a văzut că bucătăria de vară, situată foarte aproape de casă, i-a luat foc.
Cu puțin înainte de ora 21 s-a cerut ajutor la 112 și la fața locului au fost trimiși pompierii voluntari SVSU Tazlău, pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț și paramedicii SMURD. S-a intervenit cu două autospeciale. Femeia a primit îngrijirile medicale necesare. ,,Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. A ars anexa gospodărească cu suprafața de aproximativ 15 mp cu bunurile materiale aflate în interior (obiecte de mobilier, aragaz, materiale textile etc) și s-a deteriorat 8 mp dintr-un perete al locuinței placat cu lambriu pvc. A fost salvată locuința care se afla la o distanță de aproximativ 2 metri de anexa la care s-a produs incendiul și un adăpost pentru animale în care erau depozitate plante furajere. Proprietara locuinței, în vârstă de 66 de ani, a suferit atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD la locul evenimentului, dar a refuzat transportul la spital”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Militarii au stablit că incendiul a pornit de la un coșul de fum deteriorat.