În noaptea de 16 spre 17 iulie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IPJ Neamț au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict, în fondul cinegetic din localitatea Ruseni.
Polițiștii nu au avut mult de așteptat pentru că în zonă au apărut trei bărbați, care la vederea polițiștilor au fugit. Au fost somați să se predea și, la scurt timp, în ciuda eforturilor acestora de a scăpa, au fost prinși şi imobilizați.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea braconierilor, doi tineri de 18 și 19 ani și a bărbatului de 53 de ani, toți din Poiana Teiului, asupra cărora au fost descoperite aproximativ 50 de kilograme de carne de vânăt. Polițiștii au constatat că bărbatul de 53 de ani, deține în mod legal două arme letale cu destinația de vânătoare.
Ulterior, pe parcursul cercetărilor, în apropierea unui drum forestier din localitatea Ruseni, polițiștii au descoperit leșul unui cerb.
„În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic și complicitate la braconaj cinegetic. Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, a declarat agent Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Armele letale, carnea de vânat, precum şi obiectele utilizate la comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic, au fost indisponibilizate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.
Angela Croitoru