Botoșani. Un autoturism a ars ca o torță de la un scurtcircuit

Un autoturism care se deplasa pe strada Tulbureni din municipiul Botoșani a luat foc, în urmă cu puțin timp, și chiar dacă pompierii au intervenit imediat mașina a ars în totalitate. Proprietarul mașinii a încercat să stingă incendiul, dar nu a reușit, iar alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a sunat la 112.  „La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat faptul că autoturismul ardea în totalitate”, anunță ISU Botoșani.

Botoșani. Un autoturism a ars ca o torță de la un scurtcircuit

Din fericire nu au fost persoane rănite, dar pagubele materiale sunt considerabile. Specialiștii au cercetat și au ajuns la concluzia că, cel mai probabil, cauza a fost un scurtcircuit electric. Pentru a preveni incendiile auto pompierii militari recomandă să verificați instalația electrică și să vă asigurați că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate. Verificați dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți, nu faceți improvizații la instalația electrică și controlați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Botoșani. Un autoturism a ars ca o torță de la un scurtcircuit

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...