Botoșani Soț terorizat de consoartă. O femeie a ajuns în arest după încălcarea ordinului de protecție

Dacă în majoritatea situațiilor de violență domestică femeile sunt cele care, sătule să mai îndure „tratamentele” aplicate de soți, apelează la autorități pentru a fi protejate, sunt și cazuri cu victime bărbați. O demonstrează un caz petrecut ieri, 24 iulie, în județul Botoșani.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 43 de ani, din comuna Lunca, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

„S-a stabilit faptul că aceasta ar fi încălcat obligația de a nu se apropia de soțul său, stabilită prin ordinul de protecție emis de o instanță de judecată. Mai mult decât atât, acesta l-ar fi amenințat cu acte de violență. Femeia a fost introdusă in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a transmis IPJ Botoșani.

Dan Sofronia

Autor:

Ultima ora