Dacă unele persoane din județul Botoșani sunt preocupate să capteze atenția publicului prin apariții dizgrațioase la TV sau să ocupe primele titluri în publicații de scandal, iată că un elev, de doar 14 ani, face cinste orașului, și-l ridică la rangul pe care-l merită, acela al geniilor. Dat fiindcă un asemenea copil înzestrat cu o capacitate mintală extraordinară nu poate fi trecut așa ușor cu vederea, reporterii de la Antena 1 au profitat de ocazie și au realizat un reportaj despre Răzvan-Ștefan Bălăucă. Conform televiziunii citate, există oameni pentru care ştiinţa nu mai are nici un mister. Oameni care au reuşit să asimileze şi să înţeleagă, încă de la vârste fragede, informaţii ce pentru mulţi dintre noi par imposibile. Ştefan este unul dintre aceşti oameni. La 14, este deja un as în domeniul matematicii, al fizicii sau al chimiei. Nimeni nu l-a forţat să înveţe. În cazul lui, totul a venit de la sine. A fost o adevărată surpriză. Dar mama lui Ştefan, care întâmplarea face să fie profesor de fizică, a înţeles rapid pe urmele cui va călca fiul ei. Îndemnat de profesori şi de familie, Ştefan a început să meargă la concursuri încă din clasa întâi. A uimit pe toată lumea, şi este abia la început de drum. Anul acesta a reuşit cea mai mare performanţă din frageda lui carieră. Un onorabil loc 2 la olimpiada internaţională de ştiinţe. Chiar dacă matematica, fizica sau chimia nu mai au niciun secret pentru el, să nu vă imaginaţi că îşi petrece ziua îngropat în cărţi. Din contră. Atunci când are ocazia, îşi ajută colegii. Performanţele lui Ştefan nu au fost trecut cu vederea, iar marile licee din ţară şi din străinătate se bat să îl aibă elev. Momentan însă va rămâne la Botoşani să termine studiile. Iar mai apoi, pentru el, posibilităţile chiar sunt nenumărate.