Botoșani. Primarul și administratorul public al comunei Ungureni, trimiși în judecată de DNA pentru trucarea unei licitații

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Ungureni din județul Botoșani. Ivanache Ilie este acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. În același dosar și pentru aceleași acuze a fost deferit justiției și Batîr Rareș, administratorul public al comunei Ungureni.

„În perioada august-octombrie 2024, inculpații Ivanache Ilie și Batîr Rareș, în calitățile menționate, i-ar fi pretins administratorului de fapt al unei societăți comerciale, cu titlu de mită, câte 20.000 de euro, în schimbul favorizării societății respective la o licitație ce urma să aibă loc pentru atribuirea unui contract de lucrări de canalizare. În perioada 07-24 octombrie 2024, inculpatul Ivanache Ilie ar fi primit de la persoana respectivă, în numerar, echivalentul în lei a 5.000 de euro, iar inculpatul Batîr Rareș ar fi primit, de la aceeași persoană, echivalentul în lei a 10.000 euro”, conform DNA.

În schimb, administratorul public și primarul le-ar fi pus la dispoziție reprezentanților firmei toate datele și criteriile de atribuire din documentația aferentă licitației, informații care nu erau destinate publicității. Procurorii spun că cei doi ar fi întocmit documentația și ar fi organizat licitația în așa fel încât contractul de proiectare și execuție să fie adjudecat de respectiva societate.

„În alt context, la data de 02 mai 2024, inculpatul Ivanache Ilie, în calitate de primar, ar fi primit, de la administratorul aceleiași societăți comerciale, suma de 3.000 de lei, în numerar, iar la datele de 06 august și 25 octombrie 2024, ar mai fi pretins alte sume neprecizate sub aspectul cuantumului, în legătură cu aprobarea situațiilor de lucrări, aprobarea eventualelor cheltuieli diverse și neprevăzute, verificarea conformității lucrărilor executate și efectuarea plăților către constructor, precum și în legătură cu urgentarea aprobării plăților aferente a două contracte având ca obiect construirea unor spații de joacă, respectiv reabilitarea și modernizarea unei școli”, mai arată sursa citată.

Pentru confiscarea specială procurorii anticorupție au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și sume de bani aparținând celor doi acuzați. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...