BOTOȘANI / IAŞI: Ieșeni la furat în comuna Blândești

hot 03Luni, 23 martie, poliţiştii din comuna Blândești au fost sesizați printr-un apel de urgenţă cu privire la faptul că trei persoane necunoscute au sustras o sumă de bani din locuința unei femei. În urma cercetărilor efectuate, au fost depistaţi, în timp ce se deplasau înspre municipiul Botoşani cu o maşină de ocazie, V.V. de 29 ani și S.M. de 23 ani, ambii din comuna Moțca, judeţul Iași, cei doi tineri fiind principalii bănuiţi de comiterea faptei reclamate. În fapt, s-a stabilit că aceştia, la data de 23.03.2015, în jurul orei 16:00, împreună cu un alt bărbat (de asemenea din comuna Moţca, judeţul Iaşi), ar fi pătruns în curtea locuinței părții vătămate, cu intenția de a cumpăra produse agricole; în acest timp, profitând de neatenţia părţii vătămate, S.M. a intrat în casă, de unde a sustras o sumă de bani. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Poliţiştii au dispus faţă de S.M. măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, pe numele acestuia urmând să fie formulată propunere de arestare preventivă.

Compartimentul de Relații Publice al IPJ Botoșani

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...