După mistreţi, vulpi sau şobolani, agricultorii încep să aibă de-a face şi cu şacalii. Specialiştii spun că, de aproximativ doi ani, în zona Darabani au apărut o populaţie restrânsă de şacali, numărul lor fiind acum de aproximativ 15 exemplare. După ce au migrat din sudul ţării, din cauza lipsei hranei, animalele au atacat turme de oi. În urma lor au rămas peste 20 de leşuri. Vânătorii atrag atenţia localnicilor asupra acestor animale, care au un comportament similar lupilor, dar un grad de agresivitate mai ridicat.
„Lupii nu prea se încumetă să atace şi, dacă o fac, consumă. În schimb, şacalii atacă în haită doar pentru a distruge”, a susţinut Vasile Dabija, şeful Asociaţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi (AJVPS), adăugând că animalele nou instalate în judeţ sunt periculoase nu doar pentru gospodării, ci şi pentru alte specii din fondul cinegetic.
Vânătorii botoşăneni îşi pun, însă, mari speranţe în modificarea legii fondului cinegetic, care se află acum în Parlament. Dacă acest lucru se va întâmpla, şacalii ar putea fi declaraţi dăunători, iar capturarea lor s-ar putea face fără birocraţia din prezent.