Bondrea se plânge de jucători

Marian Bondrea (2)

Marian Bondrea, tehnicianul principal al Ceahlăului, a explicat că înfrângerile consecutive ale formației pietrene ce au dus la modificarea obiectivului în salvarea de la retrogradare, nu se datorează deloc unor cauze exterioare clubului. Din contră, reputatul tehnician, pune degetul pe rană și denunță neprofesionalismul unor jucători.

”Băieţii trebuie să arate că au un spirit vizavi de Ceahlăul, pentru că asta e casa lor, ei sunt jucători profesionişti, dar unii dintre ei nu înţeleg acest termen. Profesionist înseamnă să prestezi o meserie, iar acea meserie trebuie să şi ştii să o prestezi foarte foarte bine şi să te dăruieşti total. Situaţia economică, socială s-a deteriorat peste tot, iar jucătorii ar trebui să înţeleagă că unele merg mai greu, mă gândesc la aspectul financiar, mai trebuie să dăm dovadă şi de clemenţă pentru că nu avem decât de pierdut”, a opinat Bondrea.

Rugat să dea nume, antrenorul principal al Ceahlăului a continuat: ”Important este ca nişte oameni să înţeleagă, fie ei şi jucători, fie ei şi foarte tineri, că alta este menirea lor în viaţă şi că nimic nu vine pe nepusă masă. Şi ar mai trebui să înţeleagă că totul în viaţă se plăteşte până la urmă”.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...