Boghicea: Prin praf și fără bani

tg drum rau

Pentru cei care nu știu, comuna Boghicea a fost reînființată în anul 2005, însă de atunci și până astăzi nu au fost rezolvate unele probleme legate de infrastructura locală, cea mai grea fiind a drumului județean.

”Am încercat să arătăm care este situația în comună conducerii Consiliului Județean Neamț, pentru continuarea asfaltării drumului județean 207A măcar până în satul Slobozia. Practic, comuna Boghicea dispune, pe acest drum județean, de vreo 2,5 km de asfalt, în rest, doar piatră, balast și praf. DJ 207A traversează toată comuna, de la Boghicea, prin Slobozia, până la Nistria. În schimb, vrem să asfaltăm drumul comunal care duce în satul Căușeni, dar și câteva drumuri sătești. Suntem pregătiți ca pentru perioada 2014-2020 să reușim atragerea de finanțare și să depunem și noi un proiect de asfaltare drumuri comunele, cu finanțare de la Uniunea Europeană, dacă pe fonduri guvernamentale nu vom avea loc. Problema este că locuitorii din trei sate vor și ei asfalt, fiind sătui de praf și de tot disconfortul. Promisuni sunt și cred că va veni și pentru noi o zi în care să spunem că avem parte de condiții cât de cât acceptabile”, a declarat primarul Eugen Mihai. (C. NEGRU)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...