pietricica turism

emanuel-davidEmanuel David (Energia Pângărați), autor a 15 goluri în turul sezonului, la fel ca Andrei Apostol (CSM Ceahlăul), este cel mai bun marcator al seriei a II-a a Ligii a V-a. El a venit sub formă de împrumut pentru actualul campionat de la ACS Ceahlăul 2005. Bogdan Radu, conducătorul formației la care evoluează Emanuel David, îl consideră cel mai talentat jucător de la nivelul Ligii a V-a.

“E foarte tehnic și lovește mingea cu amândouă picioarele la fel de bine. E foarte greu să-l deposedezi de balon. E un talent nativ. Are execuțiile corecte, este apreciat și toată lumea îl răsfață la Pângărați”.

În ultimul meci din turul sezonului, pe care Energia l-a câștigat cu 6-0, la Zorile Urecheni, Emanuel David a înscris 4 goluri, a dat o pasă de gol și a creat încă vreo 4-5 faze de a înscrie.

“Acesta a fost cel mai bun meci făcut de Emanuel David. Evoluția noastră în prima parte a stagiunii a fost sub așteptări. Îmi doream  să terminăm pe locul al doilea, să fim în spatele Ceahlăului. Am speranțe că în retur o să fie mai bine, pentru că se vor dezvolta și mai mult relațiile de joc. După 3-4 ani de pauză, echipa a fost reînființată cu jucători tineri, sub 20 de ani și, din acest punct de vedere, viitorul sună bine. Din păcate, susținerea financiară este mică, ne-a mai ajutat Primăria, dar prea puțin, mai mult ne întreținem noi din fonduri proprii”, a mai spus Bogdan Radu, care este și jucător de bază al echipei.

Energia Pângărați a încheiat turul Seriei a II-a a Ligii a V-a pe locul al patrulea cu 12 puncte, având la activ 4 victorii și 4 înfrângeri.

GOLGETERI LIGA A V-A, SERIA A II-A

1. David Emanuel (Energia Pângăraţi)15
2. Apostol Andrei (CSM Ceahlăul Piatra Neamţ)15
3. Zaharia Ioan Gabriel (CSM Ceahlăul Piatra Neamţ)10
4. Lupei Vasile (CSM Ceahlăul Piatra Neamţ)10
5. Mateiciuc Georgian Andrei (CSM Ceahlăul Piatra Neamţ)9

(A. MOISE; FOTO: Facebook; CLASAMENT: AJF Neamţ)