Bogdan Puşcaşu şi Vasile Apopei la Forumul Administratorilor Publici

Timp de două zile (2-4 octombrie 2015), Hotelul Eden din Predeal a fost gazda celei de a doua ediţii a Forumului Naţional al Administratorilor Publici din România – AAPRO, organizaţie neguvernamentală, nonprofit, apolitică şi profesională, care militează pentru profesionalizarea actului de guvernare locală, pentru trecerea de la simpla administrare, orientată spre gestionarea fondurilor limitate în raport cu nevoile şi proiectele locale, la un management public performant, de tipul ”citizens oriented”, se menţionează într-un comunicat de presă al AAPRO.

Întâlnirea anuală a Administratorilor Publici de la toate nivelurile (comune, oraşe, municipii şi judeţe) a avut o agendă bogată, intervenţiile invitaţilor, respectiv ale reprezentanţilor administraţiei centrale şi locale, (Gabriel Lungu, Secretar de Stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Jozsef Birtalan, Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Cristina Pop, Manager Public în cadrul Direcţiei pentru Descentralizarea Administraţiei Publice din MDRAP), Ion Horăscu, primarul comunei Prundeni, judeţul Vâlcea reprezentanţi ai Asociaţiei Municipiilor din România, primari, etc) fiind cât se poate de concrete şi constructive. Din partea judeţului Neamţ, au participat city-managerii Bogdan Puşcaşu (Piatra Neamţ) şi Vasile Apopei (Târgu Neamţ).

“City managerii din România au expus idei, soluţii, exemple de bună practica şi modele din alte ţări, în timpul liber rămas fiind dezbătute – pe larg şi cu multe argumente – problemele, direcţiile şi soluţiile de descentralizare, de eficientizare a administraţiei publice din România şi de orientare spre cetăţean, însăşi raţiunea de a exista a oricărui ”guvern” local. Dintre temele notate, amintim:

  • Întocmirea unui document unitar şi consultabil electronic privind incompatibilităţile (Registrul incompatibilităţilor)
  • Recapitularea tuturor prevederilor legale actuale într-o nouă ediţie a Ghidului Administratorului Public
  • Legislaţia privind selectarea, termenii contractuali, salarizarea şi delegarea către AP a unor atribuţii ale Primarului/Preşedintelui CJ să fie aplicată unitar
  • Recomandarea ca Planul de management al AP să exceadă mandatului Primarului/Preşedintelui CJ
  • Unităţile administrativ-teritoriale Municipii şi Consilii Judeţene să aibă obligatoriu creată şi ocupată poziţia de AP
  • Prevederile privind sporul acordat membrilor din echipele de proiect cu finanţare nerambursabila să fie aplicate şi persoanelor care coordonează proiectele

Conştientizarea şi mediatizarea poziţiei şi rolului AP”, se precizează în comunicatul semnat de preşedintele AAPRO, Marin Florea.

De asemenea, AAPRO va propune în perioada imediat următoare câteva amendamente legislative, care au menirea să îmbunătăţească funcţionarea binomului politic/adminstrativ şi absorbţia fondurilor europene. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...