0:00

Ieri, 10 iunie, s-a împlinit anul de la alegerile locale care au adus în fruntea județului și-a localităților oameni noi și oameni vechi. N-a fost un an ușor, mai ales pentru cei care abia cu acest mandat s-au inițiat într-ale administrației publice. Fără experiență, cu bani puțini, bazându-se mai mult pe puterea lor de muncă și de convingere, cei mai mulți din edili se declară mulțumiți de ce au reușit să facă în primul an din cei patru pe care și i-au câștigat în 2012. Chiar dacă, uneori, pe mulți i-a bătut gândul să renunțe la funcție și să lase comunitatea pe mâna altora, poate mai pricepuți și cu mai multă răbdare să înfrunte greutățile.

Bilanțul aleșilor locali la un an de mandat: ”M-am gândit de multe ori să-mi dau demisia”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ovidiu Niță, Borca, primul mandat: ”Sincer, m-am gândit de multe ori să demisionez. Poate nu în fiecare zi, dar m-am gândit la acest lucru. M-au susținut cei din primărie, și nu numai, care mi-au spus că oricine ar veni în locul meu nu ar reuși să facă mai mult de atât. A fost un an groaznic. S-a împlinit un an de la inundațiile din noaptea de 10 iunie 2012, de la Borca. Gândiți-vă ce am preluat eu. Nici în ziua de azi nu am primit nici un leu pentru pagubele produse atunci. Conturile la primărie sunt blocate din cauza arieratelor, iar de la bugetul Consiliului Județean am primit 10.000 de lei. Am mai făcut câte ceva pentru atragerea de investiții în comună. Am încercat să mărim veniturile la bugetul local, am mai asfaltat, am refăcut rețeaua de apă, ruptă la inundațiile de anul trecut, am accesat un proiect pe GAL. În sfârșit, am reușit să gestionăm cât am putut de bine situația, cu bani foarte puțini”.

Bilanțul aleșilor locali la un an de mandat: ”M-am gândit de multe ori să-mi dau demisia”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Vasile Iliuță, Borlești, primul mandat după pauză: ”A fost un an critic și încâlcit din cauza problemelor pe care le avem cu banii. Dar situația e valabilă în toată țara, nu numai la noi. Nu m-am gândit niciodată să demisionez. Nu am motive să fac acest lucru, ar însemna să fug de probleme, iar eu nu fug de responsabilitate, chiar dacă nu sunt resurse. Am reușit să facem câte ceva pentru comună. Am proiecte în derulare, pe asfaltare, în două sate ale comunei”.

 Bilanțul aleșilor locali la un an de mandat: ”M-am gândit de multe ori să-mi dau demisia”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Nicolae Sălăgean, Bicaz, primul mandat: ”Pentru mine e mai puțin important că s-a împlinit un an de la alegeri. E important ce s-a realizat în acest prim an. Nu m-am gândit niciodată la demisie. Problema cea mai importantă pe care eu o consider rezolvată e cea a Spitalului de la Bicaz, care, în cel mai scurt timp, își va relua activitatea. Am făcut pași importanți; am promis că voi încerca să îmbogățesc orașul cu o casă de cultură și am reușit. Am preluat, prin donație, Clubul Cimentiștilor și terenul aferent construcției, acest club l-am transformat în Casa de Cultură a orașului, pentru că la Bicaz nu exista așa ceva. Un alt lucru foarte important: am achitat toate arieratele Primăriei Bicaz. Toate lucrările care s-au făcut prin oraș cu ocazia campaniei electorale 2012 nu s-au achitat. Au rămas în sarcina Primăriei. Eu am reușit să le plătesc și nu au fost puțini bani. Sigur, am demarat și proiecte. Când am venit eu, nu era accesată nicio finanțare. Am întocmit un proiect etalon, pentru reabilitarea unei grădinițe din Bicaz, acum este la final. Încercăm să prindem și altele, pentru școli, rețelele de apă și canalizare, pentru asfaltarea drumurilor. A fost un an dificil, dar a trecut atât de repede, a fost scurt, nici nu știu când a trecut”.

Bilanțul aleșilor locali la un an de mandat: ”M-am gândit de multe ori să-mi dau demisia”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ionel Ciubotaru, Roznov, al treilea mandat: ”Nu are importanță numărul de mandate. Importantă este continuitatea, iar anul care a trecut a fost la fel ca și ceilalți. Au fost și lucruri bune, și mai puțin bune, iar acestea se întâmplă în general din lipsa banilor. Eu nu m-am gândit să-mi dau demisia, nu am avut motive. Eu sunt un luptător, trebuie să duc la bun sfârșit ce am început. Consider că un primar cu experiență are o altă viziune asupra comunității față de un primar nou în funcție”.

 Bilanțul aleșilor locali la un an de mandat: ”M-am gândit de multe ori să-mi dau demisia”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Daniel Harpa, Târgu Neamț, primul mandat: ”Când am intrat prima dată, oficial, la Primărie a venit cineva și mi-a zis că, dacă reușesc să plătesc datoriile lăsate de fostul primar, poate o să ajung să mă bucur de câștigarea alegerilor. Am plătit peste 87 de miliarde datorii și în acest moment nu mai avem de plată decât creditul bancar, care se ridică la 3 miliarde și trebuie socotit până în 2026. În rest, eu zic că puținii bani pe care i-am avut mi-au fost de ajuns să schimbăm fața orașului. Mă refer aici la străzi și parcări, spații verzi și o mulțime de alte lucruri pe care nu le poți vedea tot timpul, dar pe care le simt cetățenii”.

 Bilanțul aleșilor locali la un an de mandat: ”M-am gândit de multe ori să-mi dau demisia”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Laurențiu Leoreanu, Roman, al doilea mandat: ”Anul a trecut, cu bune și cu grele. Nici nu am realizat, nici nu am avut timp să respir. Anul 2013 a început cu un buget aprobat târziu și cu o criză accentuată. Mi-am fixat câteva priorități – asigurarea salariilor din Primărie, din unitățile conexe, din învățământ, plata utilităților, inclusiv decontarea serviciilor de salubritate și deszăpezire. Vrem să finalizăm proiectele începute anul trecut, care au termen luna iulie a.c., mai puțin microhidrocentrala, care are termen în 2014. Avem investiții urgente la spital, dar și în școli, unde prioritară pentru vara asta va fi reparația acoperișurilor. Nu trăim vremuri în care putem pune bănci sau să asfaltăm alei cât ai bate din palme, dar vom încerca să mai facem câte ceva, în funcție de posibilități”.

 Bilanțul aleșilor locali la un an de mandat: ”M-am gândit de multe ori să-mi dau demisia”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Culiță Tărâță, președinte Consiliul Județean Neamț, primul mandat: ”Nu a fost un an ușor, dar eu sunt un luptător. Cetățenii județului mi-au dat votul și și-au pus speranțe în mine, iar eu am o misiune de dus la îndeplinire. Nu m-am gândit niciodată la demisie. Mie nu mi-e frică de nimic și trebuie să termin ceea ce am început. Mă deranjează mârșăvia unora, dar nu mă sperie. Am realizat multe în acest an. Poate cel mai important lucru este faptul că am reușit să redeschidem spitalul de la Bicaz”.

Irina CĂLIN

Articolul precedentAsistență socială la botu’ calului
Articolul următorPietonalul, scos la licitație

2 COMENTARII

  1. saracii de ei, domnii primari…ce i-a determinat sa intre in poltica? ambitia, orgoliul, marirea, aroganta, dorinta de putere, ideea de imbogatire fara munca…cumva le plangeti de mila?…primiti publicitate la pret bun? altfel nu cred ca le faceti reclama mascata pe degeaba…vin sarbatorile de lins icoane, mesaje catre prostime, etc…cum sa nu-ti placa in rromania?..hai sictir, ca mi-e greata de voi!

  2. auziti fratilor ce „gogoasa” betii de ei intentioneaza sa-si dea demisia .
    eu cred ca cu totii in bloc sa demisionati caci si asa voi va ocupati cu totul de altceva , si doar simbolic de problemele celor multi si nevoiasi.
    ar trebui sa va crape obrazurile de rusine !
    problema este caci nu a-ti avut , si nici nu aveti un pic de rusine .
    poate au avut parintii si bunicii vostri care au fost oameni de caracter si de omenie…
    cit despre valoarea voastra morala o arhicunoaste toata opinia publica.
    lasati-o fratilor mai moale cu tromboanele…

Comentariile sunt închise.