Reprezentanții Liceului ”Carol I” din Bicaz au anunțat că în 15 decembrie va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Județean al Obiceiurilor de Iarnă pentru licee „Datina”. Evenimentul care încurajează promovarea şi păstrarea valorilor tradiționale românești legate de Crăciun se va desfășura în parteneriat cu Primăria Bicaz, Consiliul Județean Neamț și Inspectoratul Școlar, pe scena Casei de Cultură din Bicaz. „Festivalul va fi organizat, ca şi anul trecut pe trei categorii distincte de participanți: soliști, grupuri și ansambluri. Scopul declarat al acestei manifestări va fi cultivarea sensibilităţii şi spiritualităţii româneşti prin intermediul datinilor, dezvoltarea interesului tinerilor pentru valorificarea şi promovarea obiceiurilor locale ale Crăciunului și cunoaşterea semnificaţiilor religioase specifice Nașterii Domnului”, au precizat organizatorii. (M.T.; sursa foto: liceulcarolbicaz.ro)