Bicaz Chei: Procese şi iar procese

bicaz chei oniga gh

Imediat după emiterea Legii 18/1991, privind retrocedarea pământurilor foştilor proprietari legali din ţară, între administraţiile publice peridate în Bicaz Chei şi cele de la Gheorgheni au apărut dispute care nu au contenit nici până astăzi. Astfel, în acest moment, primarul Gheorghe Oniga, precum şi secretarul Todirică Panţâr sunt nevoiţi să se deplaseze în 3 localităţi ale ţării, pentru a fi parte în procesele intentate în timp, privind menţinerea în judeţul Neamţ a unor terenuri, dar şi revendicarea altora aflate pe teritoriul muncipului Gheorgheni.

Primarul Gheorghe Oniga a declarat că “de foarte multe ori ne simţim singuri în această ţară şi fără ajutor din partea vreunei instituţii a statului român. Până acum am luptat legal, cu acte în regulă, pe toate fronturile pentru a menţine pe teritoriul judeţului anumite suprafeţe de teren, care au fost şi trebuie să fie ale locuitorilor comunei Bicaz Chei”.

Dincolo de toate necazurile întâmpinate în mai bine de două decenii, administraţia locală nu se lasă, însă are nevoie de ajutor din partea Prefecturii Neamţ, noul prefect Vlad Angheluţă având misiunea de a se apleca mai mult decât predecesorii săi asupra problemelor cu care se confruntă locuitorii comunei Bicaz Chei. În acest moment, sunt mai multe cauze pe rol, în instanţele de judecată de la Ploieşti, Gheorgheni şi Piatra Neamţ. (C.N.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Tânăr fără permis, arestat preventiv pentru un accident cu un rănit la Sagna

Un accident rutier a avut loc duminică, 30 august,...

Neamț. Activități de prevenție și de control intensificate în septembrie

Începând din 7 septembrie, polițiștii rutieri își vor intensifica...

Operațiunea europeană SPEED ajunge în Neamț

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Cardul de sănătate va putea fi folosit și după data de 1 septembrie

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că persoanele...

Ploi în toată țara! ANM anunță averse, descărcări electrice, izolat grindină!

Meteorologii Administrației Naționale anunță o zi de marți (1...