Acasă CULTURA Biblioteca „Kirileanu”: Părintele Siluan Antoci – “Flori duhovniceşti în pustiul comunist”

Biblioteca „Kirileanu”: Părintele Siluan Antoci – “Flori duhovniceşti în pustiul comunist”

0:00

Biblioteca „Kirileanu”: Părintele Siluan Antoci – “Flori duhovniceşti în pustiul comunist”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiBiblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită miercuri, 20 aprilie 2016, de la ora 17, în Sala „Cupola”, la un eveniment ce se înscrie în atmosfera premergătoare sărbătorii Învierii Mântuitorului. Este vorba despre lansarea volumului „Flori duhovniceşti în pustiul comunist – mărturisitori botoşăneni”, scris de ieromonahul Siluan Antoci, stareţ al Mănăstirii „Înălţarea Sf. Cruci” din comuna Brusturi. Autorul, ieromonahul Siluan Antoci, va vorbi despre sacrificiul creştin şi modelul hristic plecând de la experienţa carcerală în perioada comunistă. Prezintă preotul scriitor Dorin Ploscaru şi Raluca Naclad, secretar literar al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Evenimentul este organizat sub patronajul Asociaţiei Creştine „Mama Olga”. Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene a declarat: „Florile duhovniceşti, despre care vorbeşte părintele Siluan, au crescut în pustiul prin care a rătăcit naţia noastră câteva bune decenii. Bun predicator creştin, format în atmosfera Mănăstirii Pângăraţi, în prejma părintelui Teofil, părintele Siluan vorbeşte despre demnitate şi despre modele de înălţare prin suferinţă, bază pentru noi pagini dintr-un pateric al istoriei recente”. (ZCH NEWS)

Exit mobile version