Acasă ACTUALITATE Lansare de carte: Adrian Romila – „Acasă, departe”

Lansare de carte: Adrian Romila – „Acasă, departe”

0:00

Joi, 18 mai, de la ora 18,00, la Librăria Humanitas din Piatra Neamț, are loc lansarea romanului lui Adrian G. Romila, „Acasă, departe”, în prezenţa autorului. Publicat de curând în colecția Ego a editurii Polirom, romanul va fi prezentat de Adrian Alui Gheorghe şi Adrian Jicu. Lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe.

„Romanul lui Adrian G. Romila dezvoltă într-un triptic interconectat teme precum exilul, călătoria, întoarcerea acasă, speranța, periferia. Ca-ntr-un panoptic cu oglinzi paralele, părțile trimit unele la altele și se reflectă reciproc prin numeroase analogii și corespondențe. Trei timpuri și trei lumi se concentrează în tot atâtea personaje omonime care trec în moduri diferite prin experiența înstrăinării, a neîmplinirii și a imprevizibilului”, spune poetul, prozatorul şi eseistul Radu Vancu.

Lansare de carte: Adrian Romila – „Acasă, departe”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiNăscut în 1974 la Piatra-Neamţ, absolvent de litere cu un doctorat în antropologie și folclor, Adrian Romila este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN Club România și redactor la Revista Conta. A primit Premiul pentru Debut acordat de USR, Iași pentru volumul „Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (2009)” şi Premiul USR Iași, nominalizare la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, selectat cu un fragment în Anthology of Contemporary Prose from Iași, FILIT, 2013, a publicat şi Radio în zăpadă (povestiri, 2014); Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (eseu, 2015); Mici schimbări în viață (povestiri, 2016); Zeppelin (roman, 2017), premiat de USR sub titulatura „Scriitorul lunii septembrie” și nominalizare la „Scriitorul anului 2017”; Apocalipsis (roman, 2019); Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe (eseuri, 2020), etc.

Angela Croitoru

Exit mobile version