Biblioteca „Kirileanu”, monitorizată video

La Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” a fost instalat un sistem de supraveghere şi monitorizare video care are drept scop prevenirea furturilor şi a oricăror incidente care se pot petrece în spaţiul public. Camerele de supraveghere monitorizează atât spaţiul interior, cât şi exteriorul instituţiei, depozitele de carte, dar şi spaţiile de expunere.

Adrian Alui Gheorghe, directorul bibliotecii: „A fost o iniţiativă firească, în condiţiile în care au fost înregistrate în ultima vreme câteva tentative de furt, mai ales de bunuri lăsate nesupravegheate de către cititori pe holuri sau la garderobă. Atât personalul din instituţie, cât şi publicul trebuie să se simtă în siguranţă în bibliotecă. Avem sub supraveghere şi spaţiul exterior, parcul cu statuia lui Eminescu, intrările principale şi de serviciu. Avem, de asemenea, valori importante în Fondul de carte şi documentar G. T. Kirileanu, eliminăm în acest fel orice risc privind securitatea acestuia.” (N.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...