În patru judeţe ale ţării, printre care şi Neamţ, a fost implementat, în ultimele trei luni, proiectul “Şcoala de reporteri”. Acesta a avut ca scop motivarea și instruirea copiilor din mediul rural să realizeze și să promoveze conținut (audio, video, text) pentru comunitățile lor.

biblioteca kirileanu scoala de reporteri 1“Proiectul a fost implementat în 4 județe ale țării (Sălaj, Gorj, Neamț și Vrancea), unde 50 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au învățat pe parcursul a 3 luni să creeze conținut (audio, video, text) pentru comunitățile lor.

biblioteca kirileanu scoala de reporteri 2Aceștia au realizat peste 40 de podcast-uri prin care au promovat Obiectivul Global 13 – Schimbări climatice, peste 20 de video-uri prin care au promovat Obiectivul Global 4 – educație de calitate, 19 evenimente la care au avut peste 400 de invitați și au creat provocări de tip vlog la care au adunat peste 50.000 de vizualizări“, precizează reprezentanţii Bibliotecii “Kirileanu”, într-un comunicat de presă.

biblioteca kirileanu scoala de reporteri 3În Neamț, proiectul a fost implementat în cadrul Bibliotecii județene și în bibliotecile publice din Gherăiești, Tazlău, Tămășeni, Trifești, Bîra şi Bozieni. Mai multe detalii despre materialele create de aceștia găsiți pe pagina web a proiectului. (M.C.; FOTO: Biblioteca Judeţeană “GT Kirileanu” Neamţ)

Articolul precedentNotele la titularizare în Regiunea Nord-Est
Articolul următorL1 FC Botoşani a urcat pe locul 3 * Poli Iaşi e pe 7
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.