somaj agentia scaledPână în data de 28 iulie, absolvenții de liceu din promoția 2020 se pot prezenta la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț pentru a fi luați în evidență. Odată cu înscrierea, aceștia pot beneficia de prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, care se aplică celor care se înscriu în primele 60 de zile calendaristice de la absolvire. „Conform legii, sunt o serie de beneficii pentru absolvenți, în urma angajării. Este vorba despre prima de inserție în valoare de 1.500 lei, daca angajarea este cu normă întreagă, pentru o perioada mai mare de 12 luni. Pot beneficia de prima de instalare în valoare de 12.500 lei, daca angajarea este la o distanță mai mare de 50 de km de domiciliu, iar ca urmare a angajării se schimbă și domiciliu sau reședința. Această primă se plătește în două tranșe. Este și prima de relocare (chirie), în cuantum de maxim 900 lei lunar,  timp de 36 luni, dacă angajarea este la o distanță mai mare de 50 de km de domiciliu”, a declarat Rodica Titela Popescu, directorul executiv al AJOFM Neamț. La expirarea celor 60 de zile, absolvenții care nu au reușit să ocupe un loc de muncă,  vor beneficia de indemnizație de șomaj, în cuantum de 250 lei lunar, pe o perioadă de 6 luni.

Elevii din ultimul an de studiu care nu au situația școlară încheiată la data absolvirii, pot obține aceleași beneficii dacă se înregistrează în evidențele agenției în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență, a mai precizat sursa citată.

(C.I.)

Articolul precedentAlertă! Coronavirus în Primăria Piatra-Neamț
Articolul următorSpulberat de o mașină după ce a traversat, un nemțean a fost transferat la Neurochirurgie Iași