BCR: Şcoala de bani pe roţi la Piatra Neamţ

Banca Comercială Română organizează, marți, 28 noiembrie, de la ora 11:30, în zona Casei de Cultură, conferința de presă dedicată proiectului „Școala de bani pe roți”. Este vorba de un program itinerant de educație financiară interactivă care se adresează copiilor cu vârste între 7 și 14 ani, care ajunge pentru prima dată la Piatra Neamț.

BCR: Şcoala de bani pe roţi la Piatra Neamţ„Programul Școala de bani pe roți se desfășoară într-un camion numit FLiP, a cărui remorcă modulară se transformă într-un loc de joacă cu dotări de ultimă generație, unde traineri specializați oferă ateliere interactive gratuite unui grup format din 15 elevi, timp de 90 de minute. Școala de bani pe roți recurge la învățarea experiențială și jocuri pentru a-i ajuta pe cei mici să acumuleze cunoștințe despre cum circulă banii prin lume, într-un timp foarte scurt”, a declarat Oana Voncick, Senior PR Executive.

VIDEO despre proiect:

(ZCH NEWS; FOTO&VIDEO: BCR)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...