Bătută ca la Târg. Cu apă!

tg stropire apa 05Sâmbătă, 26 iulie 2014, a avut loc primul eveniment marca DeliveringLife la Târgu Neamţ. Bătaia cu apă s-a desfăşurat în parcul central, în faţa foişorului. Înainte de începerea bătăii propriu-zise, echipa Puzzle OptimEast a pregătit sticlele (a găurit capacele, a umplut sticlele cu apă). Din momentul în care s-a dat startul stropelii cu apă, cei aproape 30 de participanţi nu au mai ţinut cont de echipe (ceea ce era şi de aşteptat), în schimb s-au bucurat cât au putut de mult de stropii de apă care i-au răcorit în bătăile soarelui şi de atmosfera creată.

tg stropire apa 01

Prietenii celor care au participat dar nu au vrut iniţial să se implice, au sfârşit prin a fi parte a bătăii cu apă. Timp de câteva minute toţi cei prezenţi în parc s-au bucurat de bătaia cu apă. Pe lângă cei care s-au bucurat de moment în mod direct, au fost şi cei care priveau de pe margine. După expresia feţii au părut încântaţi de ceea ce se întâmplă.  O dată finalizaţă muniţia, au fost persoane care au mai făcut o dată plinul sticlelor pe care le-au folosit şi au continuat să se bucure în spiritul copilăriei. În final, udaţi din cap până-n picioare, cei implicaţi au strâns sticlele şi capacele împrăştiate pe jos. Participanţii au fost în general copii şi câţiva tineri care au reuşit să trăiască momentul şi nu s-au gândit la ce cred alţii. La final o parte dintre participanţii chiar au întrebat când va avea loc următoarea bătaie cu apă.

tg stropire apa 04

“Ne bucurăm că am reuşit să aducem un zâmbet pe feţele celor prezenţi în parc în timpul evenimentului. Acesta a şi fost unul dintre scopurile evenimentului DeliveringLife, pe lângă faptul că am vrut să atragem mai mulţi tineri, dar şi persoane adulte care să se bucure cu noi, să-şi amintească de copilărie, să trăiască momentul, şi să scape măcar câteva clipe de stres şi prejudecăţi. Bătaia cu apă a avut loc simulatan în mai multe oraşe din ţară (localităţi unde sunt ambasadori DeliveringLife), şi din informaţiile noastre de până acum, cel mai mare eveniment a avut loc în Bucureşti, unde s-au strâns aproximativ 400 de persoane. Un alt aspect ce ne-a atras atenţia în mod plăcut a fost faptul că au fost părinţi ce şi-au adus copiii la bătaie, semn că era nevoie de un astfel de eveniment în orăşelul nostru”, au declarat organizatorii. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...