Bătrâni scoşi de propriul fiu din casa în flăcări

incendiu noaptea 04Doi bătrâni, cu vârste de 91 şi 94 de ani, au fost salvaţi de fiul lor, care are 59 de ani, din casa lor din Crăcăul Negru, care a luat foc în noaptea de 20 spre 21 octombrie.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 3 şi marele noroc al locatarilor a fost că bărbatul de 59 de ani s-a trezit la timp.

„La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi 12 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu trei autospeciale de stins incendii, constatând că ardeau acoperişul casei, mansarda, acoperişul unei anexe (lipită de casă) şi o porţiune din acoperişul grajdului din gospodărie, existând riscul extinderii flăcărilor către autoturismul din curte şi cele două case învecinate”, a precizat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

„Acţiunile pompierilor au început cu protecţia celor două case învecinate, stingerea focarului de incendiu existent la nivelul acoperişului grajdului (construit din şindrilă, cu risc de extindere foarte rapidă la întreaga suprafaţă) şi limitarea incendiului la nivelul mansardei şi acoperişul anexei afectate, fiind astfel protejate încăperile de la parterul casei şi bunurile din anexă”.

Cei doi bătrâni au suferit atacuri de panică, dar nu au fost transportaţi la spital. Pompierii au muncit la lichidarea incendiului până la ora 8,30. Focul a făcut pagube foarte mari. Acoperişul casei, în suprafaţă de 350 mp, acoperişul anexei, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 120 mp, toate bunurile din cele 4 camere ale mansardei (în suprafaţă de aproximativ 200 mp), casa scării, construită din lemn, şi o porţiune din acoperişul grajdului s.au făcut scrum. Specialiştii ISU au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, produs la un cablu neizolat corespunzător. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...