„Bătrânețe liniștită” – un proiect etalon în Neamț

DSCN2762Fundația de Îngrijiri Comunitare (FIC) Piatra-Neamț a ajuns la finalul unui un proiect intitulat ”Bătrânețe Liniștită”. Un proiect inedit pentru județul Neamț, care a fost posibil cu finanțare prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG, în România. Vineri, 18 martie, a fost și momentul în care cei ce au dezvoltat și pus în practică proiectul, valabil pentru 12 luni, să prezinte concluziile. În linii mari, ideea proiectului a constat în selectarea unor persoane în vârstă (cu tulburări de memorie), a unor persoane cu vârsta peste 45 de ani (cu probleme de memorie și pshogeriatrice) și membrii familiilor persoanelor de vârsta a III-a, îngrijitori sau aparținători ai acestora. Toate acestea pentru ca persoanele identificate în aceste categorii, din zonele Gârcina, Bodești, Dobreni și Girov, să beneficieze de: consultații și evaluări geriatrice, psihiatrice, psihologice, consiliere psiho-socială, masaj terapeutic, gimnastică medicală, kinetoterapie, exerciții de memorie, servicii catering, sesiuni de informare, îndrumare și sport. „Persoanele în vârstă au fost aduse la centrul de îngrijiri cu mașina, au fost duse înapoi. Au beneficiat de masaj, de terapii speciale de consultații de specialitate și au avut ocazia să facă gimnastică medicală. Beneficiile sunt multiple. În cazul beneficiarilor s-a putut observa, după acest an, o reducere considerabilă a sindromului depresiv, au devenit mai optimiști, unii au devenit complet autonomi. A fost foarte important că în tot acest proces am avut parte de încurajările aparținătorilor care i-au încurajat pe vârstnicii să fie cooperanți”, a spus dr. Elena Hâncu, președintele FIC Piatra-Neamț. La prezentarea proiectului, pe lângă medici și reprezentanți ai autorităților publice locale și județene a fost prezentă și o persoană în vârstă (cu demență mixtă), beneficiară a proiectului, însoțită de DSCN2749fiica acesteia. „A fost o perioadă foarte bună pentru mama mea. În urma cestor îngrijiri, a devenit mai comunicativă. În fiecare dimineață, la ora 7, era pregătită să meargă la centru. Asemena unui copil ce urmează să meargă la grădiniță. Ne dorim foarte mult ca după acest proiect să existe o continuitate deoarece este mare nevoie de acest lucru”, a spus fiica persoanei care a beneficiat de asistență pe parcursul planului. Reprezentanții FIC au spus că vor continua să fie în sprijinul pesoanelor vârstnice din comuna Gârcina, comunele incluse în proiect, precum și din zonele limitrofe. Mai mult, rezultatele obținute prin proiect i-au determinat pe cei din echipa FIC să spună că acțiunile de acest gen vor fi puse în aplicare și în alte localități ale județului, un prim „traseu” fiind înspre Vaduri, Pângărați. Bugetul total al proiectului a ajuns la aproximativ 150.000 de euro. (Marian TEODOROF)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...