Bătrână sechestrată de fiul ei și de noră

O femeie în vârstă de 84 de ani, din Roznov, s-a prezentat la centrul de permanență din oraș, în dimineața de 22 iulie. Medicul, care a văzut că are urme de agresiune la nivelul feței și al corpului, a anunțat poliția.

”Polițiștii au stabilit faptul că în seara zilei de 21.07.2017, în timp ce se afla la domiciliul său împreună cu fiul ei și concubina acestuia, din cauza faptului că ar fi vrut să plece de la domiciliu, cei doi, aflați sub influenţa băuturilor alcoolice, au imobilizat-o și au agresat-o”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Costel Bortă (43 de ani) și concubina lui, Valerica Călian (44 de ani), au fost reținuți, sub acuzațiile de lovire sau alte violenţe şi lipsirea de libertate în mod ilegal.

În ziua de 23 iulie, cei doi au fost prezentați instanței, care a decis: ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor: Bortă Costel, Călian Valerica. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: Bortă Costel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi lipsire de libertate în mod ilegal. Călian Valerica, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de violenţă în familie şi lipsire de libertate în mod ilegal, pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 23.07.2017 şi până la data de 21.08.2017 inclusiv”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora