Bătrână găsită îngheţată în Dumbrava Roşie

Potrivit medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Neamț, miercuri, 17 decembrie, o femeie în vârstă de 70 de ani, având hipotermie severă și traumatism cranio-cerebral, a fost adusă la unitatea spitalicească. Potrivit doctorilor de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț, femeia a fost găsită inconștientă la ieșirea dinspre localitatea Dumbrava Roșie, pe strada Horia. Până acum, nu se știe cine este femeia și de ce a căzut, dar oamenii care au văzut-o căzută într-o grădină au sunat imediat la 112. Femeia se află internată la Terapia Intensivă a secției Boli Interne, starea ei fiind una cât se poate de gravă. Ce este mai trist, așa cum ne-a relatat managerul spitalului, tot mai mulți bătrâni singuri și părăsiți și-au găsit sfârșitul în acest an.

„Acum sunt în concediu, dar am aflat de la colegii mei că femeia trăiește. Am înțeles că nimeni nu a știut să spună cum o cheamă și nimeni nu a căutat-o până acum. Din păcate, anul acesta am avut parte de tot felul de tragedii, în multe dintre ele fiind implicați bătrâni singuri. Nimeni nu mai știe nimic despre ei, sunt uitați în case de rude sau de cei apropiați”, a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul SJU Neamț. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...