Bătrân prizonier între fiarele mașinii, într-un accident la Bodești

Bătrân prizonier între fiarele mașinii, într-un accident la BodeștiAstă seară, 6 iulie, pe DN 15 C, în comuna Bodești, neatenția unui conducător auto a făcut ca un autoturism să intre într-un tir, în urma impactului, unul dintre pasageri rămânând prizonier între fiarele contorsionate ale mașinii. Traficul în zonă a fost întrerupt aproximativ o oră.

Două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare de la Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță au ajuns imediat la locul Bătrân prizonier între fiarele mașinii, într-un accident la Bodeștiaccidentului.

Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare pompierii au reușit să-l scoată pe bătrânul de 81 de ani din autoturism. Acesta a fost preluat și transportat de urgență la spital.

Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul, pentru reluarea traficului.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...