Un grup de băieți din comuna Ion Creangă s-au întâlnit cu vecinii de la Icușești într-o stație de carburanți din prima localitate, la început de weekend cu Halloween și sâmbăta morților, vineri, 31 octombrie.
Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, își făcuseră „plinul” înainte la barul din apropiere. Așa încât nu a durat prea mult, de la miștouri despre marca mașinilor și-a combustibilului utilizat, până la „vorbe grele” despre fetele cu care sunt „cuplați”, ca să treacă de la injurii la …fapte.
Tinerii s-au încăierat, cărându-și unii altora palme, pumni și picioare, iar strigătele lor s-au auzit până la șosea. Pe unde, întâmplarea a făcut (ghinion) ca să treacă în toiul scandalului, un echipaj al poliției din comună.
Totul s-a încheiat cu încătușarea a patru dintre cei mai tineri și reținerea lor, cel puțin peste noapte, la Arestul Poliției Neamț, unde au tot timpul să-și revină din aburii alcoolului și să mediteze la cele întâmplate.
„La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea liniștii și ordinii publice.
În fapt, la data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 21.45, pe fondul unui conflict spontan, în parcarea unei stații de carburant din localitatea Ion Creangă, cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, din localitățile Icușești și Ion Creangă s-au agresat fizic reciproc.
La data de 31 octombrie a.c., față de 4 tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț”, a precizat agent principal Maria Andreea Atomei, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Ce riscă tinerii și/sau părinții minorului
Potrivit Codului de Procedură Penală, sancțiunile pentru tulburarea liniștii publice includ atât:
– amenzi contravenționale, între 100 și 6.000 de lei, cât și pedepse penale, în funcție de gravitatea faptei.
– minorul nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal, pentru el plătesc părinții, în cazul celor majori situația se complică!
– contravențiile implică amenzi sau, uneori, ore de muncă în folosul comunității, în timp ce infracțiunile, mai grave, pot atrage amenzi penale sau chiar închisoarea.
Dacă, conflictul apărut între vecinii din Icușești și cei din Ion Creangă, nu se va încheia după cele 24 de ore petrecute la arest, iar tinerii se vor reclama reciproc pentru partea cu loviturile, lucrurile se pot complica și mai mult. Sancțiunile pentru „loviri și alte violențe”, potrivit Noului Cod Penal, în funcție de gravitatea faptei, pot varia:
– de la închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, până la închisoare de la 1 an la 5 ani sau amendă, atunci când se produc leziuni sau afectează sănătatea victimei, evaluabile prin maximum 90 de zile de îngrijiri medicale. Pedeapsa se poate majora cu o treime în cazuri precum:
– victima este un minor (cel de 17 ani!),
– fapta se săvârșește în public (precum o benzinărie)
sau
– făptuitorul are asupra sa o armă (care poate fi și o armă albă, adică un cuțit sau un briceag, de exemplu în buzunar, nu neapărat în mână, găsit în momentul reținerii).
Cu mențiunea că „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
Foto ilustrativă: arhivă



