Oricât l-ai urî, oricât l-ai dispreţui, n-ai ce-i face lui Băsescu… Are talent, e uns cu toate alifiile în politică şi comunicare. Dacă-ţi permiţi, poţi spune că-i parşiv, că-i diabolic, îi poţi zice cum îţi vine la gură – el îşi vede imperturbabil de-ale lui. Are-o platoşă impenetrabilă şi inconfundabilă. E imposibil să te superi când declară „La câtă mizerie am îndurat de la diverşi ziarişti şi politicieni, m-am hotărât ca în toate emisiunile să vorbesc, nu mai am de ce să menajez pe cineva. E plină şi politica, şi presa de oameni care mint”. Românul trece peste „palmaresul” adunat din 2004 încoace – ce-a fost înainte e greu să-l ajungă din urmă – şi aşteaptă cu nesaţ cafteala. Probabil n-o să vedem candidaţi la preşedinţie dezbrăcaţi, la cum n-am avut parte de demisie în cinci minute, dar figura de stil a prins perfect. Unde mai pui că, deşi plânge cu strigături după ajutorul presei când îl doare ceva, românul vrea şi sânge de ziarist. Aşa-i românul! Iar preşedintele ştie, ca puţini alţii, cu cine are de-a face fiindcă obiectivul său real sunt românii, nu pantalonii sau dosarele cuiva.
În loc să-l lase în plata Domnului cu declaraţiile lui, s-a trezit Klaus Iohannis articulând un număr incredibil de cuvinte în şir. Că le-a cam tamponat, nu se pune. El nu crede, lui i se pare şi i se pare de două ori. Întâi i se pare „o intenţie excepţional de bună”, apoi „corect ca la sfârşit de mandat (preşedintele) să vină şi să spună dacă sunt informaţii interesante pentru populaţie”, doar „preşedintele are toate informaţiile despre ce se întâmplă în România”. După ce-a încurcat poporul cu populaţia, primarul de Sibiu adaugă că nu se teme.
Nu s-a prins că Băsescu i-a păcălit şi le-a luat faţa, blocând astfel o ameninţare de aceleaşi proporţii, la adresa sa şi a protejaţilor săi curenţi, din partea candidaţilor, luaţi împreună sau la bucată. A fost abil, asta e. Că e la final de drum şi nu candidează e un enunţ parcă destinat anume căscaţilor din politică. Băsescu nu e defel detaşat de ce se întâmplă, are interese şi o recunoaşte. Afirmă răspicat pe cine susţine, fără a mai vorbi că vrea să fie prim-ministru. Pe scurt, joacă în continuare. Fără îndoială, orice dezvăluire e bine primită, dar nu ar vrea să înceapă cu Stolojan, Udrea, Videanu, Boagiu şi ceilalţi? Sau, te pomeneşti, ăştia or fi fost înaintaţi la rangul de icoane vii şi imune ale neamului, iar noi n-am aflat? Degeaba declară că umblă la tolba cu informaţii în interesul ţării, câtâ vreme e vizibil că îi protejează şi avantajează pe ai lui, chit că vreo câţiva rup scena sub ei în comedia dezicerii de Stăpân.
În aceste condiţii, prin vorbele negândite, Iohannis s-a expus, nefăcând altceva decât să-şi sape singur… răscrucea: ori se teme rău tare, ori a confirmat ca fraierul că joacă un rol în megaplanul lui Băsescu. Dacă gândea, avea de ales între a tăcea şi a combate vehement ameninţarea preşedintelui. La cât şi cum vorbea până acum, tăcerea nu mira pe nimeni.
Viorel COSMA
