0:00

Bârna incompatibilității la Dan Constantin, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Campionul en-titre al incompatibilităților de gâgă din județ, Dan Vasile Constantin a avut zilele trecute o ieșire publică, la un discret post local de televiziune, în care comenta situația nefericită a colegei sale de partid, Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean. Comentariile sale trebuie obligatoriu analizate din două puncte de vedere.

Primul, de Stan Pățitul în incompatibilitate. Al doilea – de candidat dornic să ocupe scaunul doamnei Arcan. În esență, el a subliniat că situația colegei este ”exact similară” celei în care s-a aflat el însuși, la vremea când a fost schimbat de la Consiliul Județean (2006). Și, tot el spune, dacă ar fi să se aplice legea, doamna Emilia Arcan ar trebui să fie declarată incompatibilă, urmând, probabil, să demonstreze contrariul în instanță, dar, în tot acest timp, să nu mai ocupe funcția de vice. Pentru că asta îl doare pe dl. Dan Constantin.

Bârna incompatibilității la Dan Constantin, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La nivel de partid, s-a luat deja în calcul posibila înlocuire a doamnei Arcan. A declarat-o public chiar președintele organizației, Ionel Arsene. Numele cel mai vehiculat pentru înlocuirea acesteia este chiar al lui Dan Constantin, aflat, ca întotdeauna, într-o continuă încălzire pe margine când vine vorba de funcții înalte publice, încă de pe vremea când Dan Manoliu își dădea și-și retrăgea demisia.

Anul trecut, în Mesagerul de Neamț, apărea un material intitulat ”Dan Vasile Constantin – fiul incompatibilității”. Pentru a demonstra că există o diferență majoră între incompatibilitatea doamnei Arcan și cea a dlui. Dan Constantin, reluăm câteva aspecte din acel articol, apărut în martie 2013.

Conflictul de interese Locato – Apa Serv – Spitalul Județean

«Pentru nemțenii care nu cunosc exact situația și pentru domnul prefect George Lazăr, ne vedem nevoiți să reamintim care este structura acționariatului de la Compania Județeană Apa Serv. Pe lângă Consiliul Județean Neamț, printre acționari apare și Municipiul Piatra Neamț, alături de alte orașe și comune. În Adunarea Generală a Acționarilor de la Apa Serv a fost nominalizat dl. Dan Vasile Constantin, din calitatea sa de consilier județean, poziție care-i permite să influențeze decisiv deciziile companiei.

În paralel, domnul consilier județean USL, de sorginte PSD, a ajuns administrator special la societatea Locato SA, unde există 3 acționari: Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț, Compania Municipală de Investiții Urban și Publiserv SRL, ultimele două tot firme în care municipiul e acționar majoritar. Fără prea mult efort, se vede că avem de-a face cu o societate care, prin obiectul ei de activitate, asigură căldura în apartamentele pietrenilor care s-au încrezut în bazaconiile cu încălzirea centralizată pe model container.

Apa necesară activității provenea, dacă nu cumva s-au forat puțuri speciale, de la Apa Serv, ceea ce presupune relații contractuale între cele două societăți. Dacă lucrurile stau așa, atunci domnul administrator special are o problemă, pe care juriștii Consiliului Județean și cei de la Prefectură ar trebui să o rezolve.

Prin grija algoritmului politic, calculat de majoritatea USL, PDL și PP-DD din Consiliul Județean, același Dan Vasile Constantin este reprezentantul Consiliului Județean Neamț în Consiliul de Administrație de la Spitalul Județean Neamț, tot pe baza mandatului de consilier județean. Aici, lucrurile sunt și mai simple, între Spitalul Județean și Apa Serv existând relații contractuale importante.»

Un fel de concluzii

«1. Dan Vasile Constantin este administrator la Locato SA, unde acționar majoritar este Consiliul Local Piatra Neamț.

Dan Vasile Constantin apare ca acționar la SC Parking SA, societate unde Consiliul Local Piatra Neamț este acționar majoritar. În acest fel, apare o dublă poziție în raporturile cu Consiliul Local Piatra Neamț – de administrator la o societate și de acționar la alta. Este de văzut dacă între cele două există și relații contractuale, ceea ce ar duce la o clară poziție de conflict de interese.

2. Compania Municipală de Investiții Urban SA, care este, și ea, acționar la Locato SA, administrată de Dan Vasile Constantin, este în relații contractuale cu SC Parking SA, unde Dan Vasile Constantin este acționar – este vorba de închirierea unui spațiu în Forum Center, zis și mall-ul primăriei, de la Piața Centrală.

De asemenea, Urban, acționar la Locato, este acționar și la Parking, unde și Dan Vasile Constantin are acțiuni.

(…)

Dan Vasile Constantin este consilier județean și, din această calitate, este membru în AGA la Apa Serv.

Apa Serv are, între acționari, și municipiul Piatra Neamț, prin Consiliul Local Piatra Neamț, care este acționar majoritar la Locato, firmă administrată special de Dan Vasile Constantin, cum spuneam, consilier județean.

Între Apa Serv și firmele municipale, există relații contractuale și comerciale. În ambele societăți, Dan Vasile Constantin este în funcții de decizie, din care poate influența direct hotărârile societăților, ceea ce poate genera o situație de incompatibilitate sau de conflict de interese. Q.e.d.»

Valentin BĂLĂNESCU

Articolul precedentCapelă pentru pompierii din Târgu-Neamț
Articolul următorÎnchisori şi locuri de prigoană Gherla – Împărăţia morţii (III)

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.